Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:29 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marin Florian Vladimir, menţinut în arest Trimis în judecată pentru că ar fi lovit un polițist cu maşina

ro

10 Sep, 2015 00:00 1804 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au finalizat cercetările specifice în dosarul în care Marin Florian Vladimir, de 31 de ani, din municipiu, este acuzat că ar fi lovit cu maşina un poliţist, totul având loc în staţiunea Mamaia.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa, ieri, instanţa constatând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de bărbat. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Tribunalul Constanţa.

Reamintim că bărbatul şi-ar fi parcat maşina pe plajă, iar la faţa locului s-a deplasat o echipă mixtă, formată dintr-un poliţist şi un jandarm, care a identificat lângă maşină un bărbat. El le-ar fi dat oamenilor legii date false despre identitatea sa. Ulterior, poliţistul Marius Marian Badea i-a solicitat bărbatului să scoată autoturismul de pe plajă, dar, constatând că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, agentul s-a urcat la volan, cu bărbatul respectiv în dreapta sa. După ce a scos maşina de pe plajă, poliţistul a coborât şi a rămas lângă portieră, solicitându-i bărbatului actele de identitate. Acesta a pretins că se uită în torpedou, însă, la un moment dat, a sărit pe scaunul din stânga, a pornit maşina şi s-a pus în mişcare cu viraj la stânga. Pentru a nu fi lovit, poliţistul s-a urcat pe marginea portierei din stânga-faţă şi s-a prins cu mâna dreaptă de stâlpul dintre uşi, iar cu mâna stângă a apucat portiera care era deschisă. După câţiva metri, la un viraj dreapta, poliţistul a sărit în picioare, fiind acroşat cu portiera la şold şi la mâna dreaptă, fără să fie însă rănit. Şoferul în cauză şi-ar fi continuat deplasarea, iar după circa un kilometru, a lovit un stâlp, unde a fost prins.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii