Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:49 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul din Prahova a întristat mai multe familii Percheziţiile DIICOT Ploieşti la Constanţa, încoronate de nouă arestări

ro

21 Apr, 2012 00:38 4395 Marime text
09_arestati_tribunalul_prahova1.jpgOpt persoane, printre care şi un constănţean, reţinute pe bază de ordonanţă de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti au fost arestate pentru 29 de zile. Cea de a noua persoană, o fată, de 22 de ani, din Dâmboviţa, cercetată în acest dosar a primit 20 de zile de arest. Împotriva deciziei Tribunalului Prahova, toţi inculpaţii au declarat recurs, ce urmează a fi soluţionat de Curtea de Apel Ploieşti. Persoanele în cauză au fost încătuşate la finele zilei de 18 aprilie, când procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Ploieşti au efectuat 15 percheziţii domiciliare, dintre care trei în municipiul Constanta. Acţiunea a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice.

Magistraţii Secţiei Penale a Tribunalului Prahova au admis în parte, în şedinţa din data de 19 aprilie, propunerea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti dispunând arestarea preventivă a celor nouă inculpaţi. Lista „ghinioniştilor" este deschisă de Alexandru Ghica şi continuă cu Valentin Mihai Ursu, George Alin Ene, Valentin George Pătuleanu, Ştefan Răzvan Grigorie, Florin Ghiroagă şi Viorel Marius Farcaş. De asemenea, tot în acest dosar, Diana Anca Radu a primit mandat de arestare pentru 20 de zile. Inculpaţii sunt acuzaţi că s-au constituit într-un grup infracţional organizat în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi, începând cu anul 2010 şi până în aprilie 2012, au desfăşurat activităţi infracţionale prin intermediul internetului. Mai exact, persoanele în cauză ar fi accesat fără drept câteva sisteme servere prin încălcarea măsurilor de securitate pentru a obţine date informatice (ip-uri, useri, parole ale unor conturi de SIP şi VOIP), scop în care au utilizat programe informatice modificate. Din informările oficiale mai reiese că respectivele conturi „ale căror date de identificare şi accesare au fost obţinute în modalitatea arătată au fost ulterior folosite de către membrii grupării pentru a apela numere de telefon premium (cu suprataxă) puse la dispoziţie de societăţi care funcţionează în acest domeniu, din Hong-Kong şi Cipru". Per total, organele de anchetă vorbesc de un prejudiciu de câteva milioane de euro. Un alt constănţean luat în colimator de procurori este, potrivit unor surse, Petru Etcu, acesta reuşind să se facă nevăzut. Conform procurorilor, Etcu şi Eugen George Ghiţă ar fi postat pe site-uri specializate din Statele Unite ale Americii anunţuri de vânzare a unor autoturisme de lux, solicitând potenţialilor clienţi fie un avans din preţ, fie datele unor conturi sau carduri bancare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii