Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:15 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Tribunalul Constanţa decide dacă Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa, va fi condamnat (rechizitoriu + referat propunere arestare)

ro

25 Aug, 2016 00:00 1071 Marime text


Mihaela Vlăşceanu, magistrat al Tribunalului Constanţa învestit cu soluţionarea cauzei în care Dănuţ Căpăţînă este acuzat de tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave, se va pronunţa astăzi.
 
Magistratul a amânat pronunţarea în dosar de şase ori. Pe data de 7 iunie, instanţa stabilise pronunţarea pentru data de 22 iunie. Apoi, pronunţarea a mai fost amânată pentru: 7 iulie, 21 iulie, 5 august şi 11 august, când noul termen a fost stabilit pentru data de 22 august. Atunci, Mihaela Vlăşceanu a stabilit pronunţarea pentru data de astăzi. Oricare va fi decizia Tribunalului, ea va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa în noiembrie 2014.
 
Dănuţ Căpăţînă a fost deferit Justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie alături de: Mihai Corneliu Stănculescu, şef al Serviciului Achiziţii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Micu Renato Cristea, angajat în cadrul SC Agrodec SRL Techirghiol şi prestator de servicii de administrare în domeniul sanitar către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Violeta Androne, director financiar-contabil în cadrul Spitalului Judeţean, Gheorghe Antohi, angajat al spitalului, Carmela Endora Gherghina, fost consilier juridic, şi Marioara Furnică, economist în cadrul Serviciului Achiziţii al spitalului.

„A încălcat dispoziţiile legale“

„În calitate de membri ai comisiei de evaluare din cadrul spitalului, în aceleaşi împrejurări, inculpaţii Cristea Micu Renato, Androne Violeta, Stănculescu Mihai Corneliu, Antohi Gheorghe şi Gherghina Carmela Endora au încălcat în mod repetat şi deliberat dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice şi atribuţiile de serviciu specifice care le reveneau în procesul de evaluare a ofertelor. La rândul său, inculpata Furnică Marioara, cu ocazia participării, la data de 20.10.2010, în calitate de membru al comisiei de evaluare din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, la şedinţa de deschidere a ofertelor, în locul inculpatului Stănculescu Mihai Corneliu, a încălcat dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice şi atribuţiile de serviciu specifice care îi reveneau în procesul de evaluare a ofertelor“, potrivit DNA.

„Au fost inserate date nereale“

Conform procurorilor, la data de 20 octombrie 2010, cu ocazia derulării primei etape a procedurii de atribuire prin dialog competitiv a contractului de concesiune a serviciului de producţie, distribuţie şi monitorizare oxigen medical, Cristea, Androne, Antohi, Gherghina şi Furnică, în calitate de preşedinte şi, respectiv, membri ai comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul spitalului, au întocmit şi atestat, prin semnătură, conţinutul procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor din aceeaşi dată. În cuprinsul documentului mai sus precizat, continuă procurorii Anticorupţie, „au fost inserate date nereale din care reieşea faptul că ofertantul SC RMB Inter Med Solutions SRL Bucureşti ar fi depus toate documentele necesare pentru calificarea în etapa următoare a procedurii (inclusiv certificatul constatator emis de O.R.C. privind posibilitatea de a efectua activităţi din codul CAEN 2011, lista principalelor servicii similare prestate în ultimii trei ani şi autorizaţia de funcţionare specifică pentru activitatea de producţie, distribuţie şi monitorizare oxigen medicinal)“. Şi asta deşi „aceste înscrisuri nu existau la dosarul prezentat de către ofertantul mai sus menţionat“, au precizat oficialii DNA.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii