Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie rutieră lângă 23 August

ro

01 Apr, 2014 00:00 1249 Marime text
Un tânăr de 15 ani a decedat, iar un altul a ajuns în atenţia medicilor după ce mopedul pe care se aflau a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat care a băut înainte de a pleca la drum. Tragedia a avut loc pe drumul judeţean 394, aproape de localitatea 23 August.
 
Poliţiştii spun că Ion N., de 26 de ani, a condus un autoturism pe DJ 394, dinspre localitatea Dulceşti către 23 August. În momentul în care a ajuns la intrarea în localitatea 23 August, din cauza neatenţiei în conducere, şoferul a surprins şi acroşat din spate un moped neînregistrat, condus de Daniel C., de 15 ani, în aceeaşi direcţie de mers. În urma accidentului a rezultat decesul la faţa locului a lui Florentin M. F., de 15 ani, pasager pe moped, şi vătămarea corporală uşoară a lui Daniel C. Cei doi copii nu purtau căşti de protecţie. În urma testării cu aparatul etilotest Drager a conducătorului auto a rezultat valoarea de 0,85 mg / l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii susţin că vina în acest caz aparţine atât şoferului de 26 de ani, cât şi minorului de 15 ani, care nu avea dreptul să conducă mopedul.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii