Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:58 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Tragedie rutieră în CET! Un copil a murit Libertatea presupusului autor va fi decisă azi

ro

06 Jun, 2016 00:00 599 Marime text


Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa derulează, în continuare, cercetări specifice în dosarul accidentului rutier produs pe data de 30 mai în cartierul constănţean CET, eveniment în care şi-a pierdut viaţa un copil.
 
Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa spun că, la finele lunii trecute, Cornel Robert Georgescu, în vârstă de 27 de ani, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a condus, în jurul orei 21.30, un autoturism Mazda, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa, dinspre podul IPMC către strada Cumpenei.
 
În momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Petru Poni, poliţiştii spun că şoferul a efectuat viraj la stânga peste marcajul longitudinal, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, marca BMW, care circula din sens opus.
 
În urma accidentului, a rezultat avarierea autoturismului Mazda, care s-a rupt în două, iar jumătatea din spate a acestuia a fost proiectată pe trotuar, unde a lovit doi pietoni.
 
Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa mai spun că, după producerea accidentului, conducătorul autoturismului Mazda a plecat de la locul producerii accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, ajungând la domiciliu, de unde a chemat un echipaj de ambulanţă. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane.
 
După accident, una dintre victime, un copil, a decedat.
 
Cornel Robert Georgescu a fost arestat preventiv de Judecătoria Constanţa. El a formulat contestaţie împotriva mandatului de arestare emis pe numele său. Solicitarea lui Georgescu a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa, care va lua azi o decizie definitivă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii