Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:11 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traficul rutier a fost blocat timp de mai multe ore in municipiu

ro

14 Mar, 2003 00:00 844 Marime text

Cea mai mare actiune sofereasca de dupa Revolutie

Peste 1.500 de masini de toate categoriile, incepand de la autoturisme de lux pana la basculante si macarale, au marsaluit timp de patru ore pe principalele artere de circulatie ale municipiului Constanta * Conducatorii auto, in frunte cu liderii Federatiei Sindicatelor Soferilor - Filiala Constanta au protestat impotriva modului de sanctionare a celor care gresesc in timp ce se afla la volan * Potrivit declaratiei lui Lica Neagu, liderul sindicalistilor soferilor, la protestul lor s-au alaturat toti soferii aflati pe traseu, pentru ca toti circulau din sens invers cu farurile aprinse, ceea ce inseamna ca erau de acord cu revendicarile lor * Neagu ne-a mai spus ca acesta este primul lor protest in care nu solicita revendicari salariale

Filiala Judeteana a Federatiei Sindicatelor Soferilor a organizat, ieri, cea mai mare actiune de protest la care a luat parte vreodata aceasta categorie socio-profesionala. Peste 1.500 de masini de toate categoriile, de la cele de lux pana la autobasculante de tonaj mare si tractoare rutiere, au blocat timp de mai multe ore circulatia pe principalele artere de circulatie ale Constantei. De fapt, ele nu au stationat, ci au circulat, incepand cu ora 10.00 pana la ora 14.00, pe bulevardul Aurel Vlaicu, din dreptul Service-ului Dacia, pe bulevardul Tomis, pana la Prefectura, unde au ajuns in jurul orei 11.00. Aici, soferii au depus un memoriu adresat Executivului si au stat de vorba cu reprezentantii Prefecturii, explicandu-le acestora principalele lor doleante.

Cea mai mare actiune protestatara de dupa Revolutie

Cu acest prilej, Lica Neagu, liderul filialei, a explicat ca sanctiunile sunt aberante, atata timp cat ele depasesc de doua-trei ori salariul minim pe economie, iar in cazul in care acestea nu vor fi platite se vor transforma in zile de puscarie. "In cateva luni vom avea o tara de detinuti din cauza amenzilor de circulatie, si aproape toti cei care traim in aceasta tara ne vom rusina ca avem o ruda apropiata detinut de drept comun", a declarat Neagu la Prefectura. Tot in timpul discutiei de la Prefectura, sindicalistii au mai reclamat ca in Constanta lucreaza foarte multi pirati ai taximetriei, chiar mai multi decat cei care lucreaza legal si isi achita toate taxele catre stat. Dupa prezentarea memoriului, soferii si-au continuat traseul stabilit, pe strada Traian, strada Mihai Viteazul, bulevardul Ferdinand, bulevardul 1 Decembrie 1918, bulevardul 1 Mai, bulevardul Aurel Vlaicu, pana la bifurcatia catre Ovidiu. Potrivit declaratiei lui Lica Neagu, liderul FSSR - Filiala Constanta, scopul protestului l-a constituit "modificarea Ordonantei de Urgenta numarul 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice si a hotararii Guvernului numarul 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului numarul 195, precum si a legii taximetriei". Pe tot traseul, soferii protestatari au fost intampinati cu luminile aprinse de catre ceilalti participanti la trafic. "Faptul ca toti cei cu care ne intalnim vin cu farurile aprinse constituie o recunoastere a solicitarii noastre de a fi modificate sanctiunile la care sunt supusi astazi toti conducatorii auto din Romania, dar si o coalizare cu sindicalistii nostri", ne-a mai spus Neagu. Potrivit declaratiei lui Ion Alexandrescu, liderul Ligii Instructorilor din Scolile de Soferi Amatori, aceasta este cea mai mare actiune protestatara a soferilor din Constanta de dupa Revolutie, pentru ca "la ea au participat vrand-nevrand toti cei care se aflau atunci in trafic, iar luminile aprinse ale tuturor autovehiculelor cu care ne-am intalnit mi-au adus aminte de zilele lui decembrie 1989. Si, pentru ca tot vorbim de zilele acelea, daca nu vom rezolva pasnic aceasta problema, sigur se va ajunge la o noua revolutie, de data asta, a soferilor". Lica Neagu ne-a mai declarat ca, daca nu se nu va fi modifica Codul Rutier, "vom mai organiza un mars si mai puternic in ziua de 26 martie si, daca nici de aceasta data nu vom obtine nici o modificare a actelor normative contestate, vom intra intr-un protest fluviu, care nu se va mai sfarsi decat odata cu abrogarea actelor normative referitoare la circulatia pe drumurile publice".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii