Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:01 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taner Reşit, viceprimarul comunei Tuzla, cere să fie lăsat în libertate

ro

18 Sep, 2015 00:00 1993 Marime text
Taner Reşit, viceprimarul comunei Tuzla, arestat preventiv de judecătoarea Emilia Ganera, din Tribunalul Constanţa, cere Curţii de Apel Constanţa să fie pus în libertate. Conform portalului instanţelor de judecată, Reşit a formulat contestaţie împotriva mandatului de arestare emis pe numele său.
 

Alături de Taner Reşit, în prezentul dosar a mai fost arestat preventiv Ştefan Radu, administrator al unei societăţi comerciale, de judecătoarea Emilia Ganera, din Tribunalul Constanţa.
 
În altă ordine de idei, ieri, prefectul județului Constanța a emis ordinul prin care se constată suspendarea de drept a mandatului viceprimarului Taner Reşit, până la încetarea măsurii arestării preventive.
 
Ordinul nu este definitiv, el putând fi atacat în fața instanței de contencios administrativ în termenele și condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
 
Taner Reşit şi Ştefan Radu sunt suspectaţi că, „în perioada 16.08.2015 - 8.09.2015, pentru a obţine de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 48.000 de euro, au exercitat asupra acestuia din urmă acte de constrângere constând în ameninţări cu fapte păgubitoare, respectiv: alungarea clienţilor, împiedicarea accesului în spaţiul comercial şi a utilizării acestuia prin schimbarea încuietorilor şi sechestrarea bunurilor aparţinând firmei respective“.
 
Mai mult, în acelaşi context, spun procurorii, la data de 8 septembrie, cei doi ar fi exercitat acte de violenţă fizică asupra persoanei respective.
 
Citeşte şi 
 
Premieră la nivel judeţean
Tribunalul Constanţa l-a arestat pe cel care trebuia să preia frâiele Primăriei Tuzla (documente)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii