Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:56 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sub paza „gorilelor", garantau cu apartamentele împrumuturi fictive Răzvrătirea debitorilor - colonelul Aldea, dat zilnic în judecată

ro

16 Jun, 2012 00:28 2636 Marime text
05_Aldea_palatul_de_justitie.jpgCazul fostului colonel de jandarmerie constănţean Nicolae Aldea arestat pentru cămătărie şi alte infracţiuni fiscale, dar şi infracţiuni comise cu violenţă capătă noi dimensiuni. În contextul în care judecătorilor constănţeni li se solicită, pe latură penală, de către procurori să dispună arestarea individului, tot mai multe dintre victimele fostului purtător de epoleţi se adresează justiţiei civile, pentru a-şi recupera bunurile executate silit de acesta. În paralel, la Curtea de Apel Constanţa se va judeca luni, în şedinţă publică, recursul declarat de Aldea împotriva arestării sale preventive. Iar, aceasta, în condiţiile în care victimele au declarat că erau aduse cu forţa la notariat şi puse să semneze, sub paza „gorilelor", contracte de împrumut pe care nu aveau voie să le citească şi în care semnau că garantează cu apartamentul împrumuturi mai mult sau mai puţin fictive.

În ceea ce priveşte recursul de luni, dezbaterile vor avea loc începând cu ora 10.00 şi, aşa cum am precizat, şedinţa este publică ceea ce înseamnă că, potrivit unor surse avizate, nu este exclus ca o parte dintre persoanele care au avut de suferit în urma legăturilor cu fostul colonel să fie prezente în sala de judecată. Revenind la dosarele civile este de menţionat că, după ce în urmă cu două zile la instanţele constănţene s-a înregistrat un dosar în care una dintre părţile vătămate solicita anularea contractului încheiat cu Aldea, o altă debitoare a colonelului a prins curaj o dată cu arestarea personajului şi s-a adresat şi ea justiţiei, contestând executarea silită.

Contestaţii la executare

Mai exact, pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul 15096/212/2012, privind materia juridică „litigii cu profesioniştii", iar obiectul dosarului fiind o „contestaţie la executare". În proces, Doiniţa Stroe are calitatea de contestator, în timp ce colonelul arestat Nicolae Aldea este intimatul. Cu alte cuvinte, femeia, debitoare a fostului ofiţer de jandarmerie, a contestat procedura de executare silită pe care Aldea ar fi demarat-o împotriva sa, pentru presupuse datorii neachitate. Prima înfăţişare în litigiul civil a fost fixată pe data de 11 iulie 2012. În ceea ce priveşte ancheta penală care a dus la încătuşarea lui Nicolae Aldea şi a celor două presupuse „locotenente" ale sale, Mariana Ciuciuleacă şi Valentina Stănculescu, aceasta este desfăşurată de procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al DIICOT, autorităţile acuzându-i pe cei trei de cămătărie, spălare de bani, sechestrare de persoane şi şantaj, acţiuni ce ar fi dus la crearea unui prejudiciu de circa două milioane de euro în dauna statului. Alături de cei trei suspecţi în cătuşe, alte trei persoane acuzate de infracţiuni similare sunt cercetate în stare de libertate, având însă interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu fără încuviinţarea autorităţilor.

Dobânzi mărite constant

Cu o reputaţie de dur, pe vremea când dicta legea în lumea împrumuturilor, Nicolae Aldea va fi adus luni în cătuşe la Curtea de Apel Constanţa, unde va trebui să convingă trei judecători că, de fapt, nu reprezintă un pericol public, aşa cum a reţinut Tribunalul Constanţa, când a decis iniţial arestarea sa. Totodată, pentru a fi lăsat în libertate Aldea va trebui să convingă instanţa şi că nu va încerca să influenţeze în niciun fel părţile vătămate şi că nici nu va încerca să cadă la o înţelegere cu acestea, pentru ca ele să-şi retragă plângerile. Iar aceasta, în contextul în care, pe vremea când Aldea şi ceilalţi presupuşi acoliţi ai săi erau în libertate, aproape săptămânal se înregistrau la Judecătoria Constanţa cereri de executare silită din partea acestora îndreptate împotriva oamenilor care luau bani cu împrumut de la el. Totodată, poate că nu este de trecut cu vederea nici faptul că victimele s-au plâns că, deşi acestea luau cu împrumut sume relativ mici, suspectul mărea mereu dobânda şi redacta noi aşa-zis contracte de împrumut, pe care victimele le semnau fără să le poată citi, fiind intimidate de „gorilele" fostului colonel de jandarmerie. Cel mai adesea, în contractele respective se arăta că victimele garantau cu apartamentele lor sau ale rudelor bani de care nu s-au bucurat niciodată. Rămâne de văzut însă la ce concluzie vor ajunge magistraţii Curţii de Apel şi dacă Aldea le va aduce suficiente argumente şi suficiente garanţii pentru a putea fi cercetat în stare de libertate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii