Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SRI-stul trimis in judecata si-a recunoscut vina

ro

17 Apr, 2008 00:00 688 Marime text

Iulian Gherasim, angajatul SRI acuzat de talharie, si-a recunoscut vina ieri, in fata magistratilor Judecatoriei Constanta, si a precizat ca isi regreta faptele. Barbatul, in varsta de 30 de ani, a declarat ca "a fost un accident" si ca ar vrea sa incerce sa-si continue viata.

Tot ieri a fost audiata si partea vatamata, Ioana Munteanu, iar intre declaratiile sale si cele ale inculpatului nu au existat neconcordante. Catalin Filisan, avocatul lui Iulian Gherasim, a solicitat instantei inlocuirea masurii arestarii preventive cu obligarea de a nu parasi localitatea, iar judecatorii au ramas in pronuntare pe aceasta cerere. Gherasim a fost trimis in judecata in prima jumatate a lunii trecute. Inainte de comiterea faptei, acesta lucra ca maistru militar la o unitate SRI din oras. Pe 12 februarie, Ioana Munteanu, angajata a SC Conex Star SRL, o casa de schimb valutar, a fost somata de un individ sa ii dea toti banii din incasari, sub presiunea pistolului. Femeia a reusit sa actioneze butonul de panica, iar firma a fost imediat invadata de agenti de paza, care l-au capturat pe atacator, cu ajutorul politistilor. Potrivit anchetatorilor, cetateanul a opus rezistenta, refuzand sa predea pistolul cu aer comprimat pe care il avea in mana. Gherasim si-a recunoscut fapta in fata procurorilor si a declarat ca datoriile foarte mari l-au impins spre acest gest disperat. El a mai adaugat ca a venit in Constanta cu intentia de a face rost de bani si ca a ales intamplator respectiva casa de schimb. In prezent, barbatul este suspendat din functia pe care o detine la SRI, pana in momentul in care instanta va pronunta o sentinta definitiva in cazul sau. La termenul urmator, fixat pentru data de 7 mai, va fi audiat martorul din lucrari, care a lipsit ieri.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii