Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:32 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Soţia sa a decedat, iar el a rămas fără braţul drept Jandarmul Ismail Cetin, condamnat de Judecătoria Constanţa

ro

13 Feb, 2016 00:00 691 Marime text
Magistraţii Judecătoriei Constanţa l-au condamnat pe jandarmul Ismail Cetin la pedeapsa de doi ani închisoare, „pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă“. De asemenea, judecătorii constănţeni au dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de patru ani. Decizia nu este definitivă.
 
Reamintim că plutonierul Ismail Cetin, subofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, aflat în afara orelor de program, se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe autostrada A4, dinspre Constanţa spre Ovidiu, pe 15 iulie 2013, la ora 18.00. Acesta a intenţionat să schimbe direcţia de mers printr-un loc în care lipsea parapetul despărţitor, moment în care a fost lovit de un autoturism marca Audi, condus de un şofer din Bucureşti.
 
Atunci, soţia jandarmului Ismail Cetin a decedat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În ceea ce îl priveşte pe jandarmul Ismail Cetin, acesta a rămas fără braţul drept, care i-a fost amputat. Copilul acestora, care avea cinci ani, a fost conştient şi cooperant.

Ti-a placut articolul?

Comentarii