Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Site-ul sovinist a intrat in obiectivul anchetatorilor

ro

01 Mar, 2003 00:00 520 Marime text

Politia constanteana ia pozitie fata de agresarea electronica a rromilor

In urma publicarii in editia de ieri a articolului "Rromii, amenintati prin Internet" in cotidianul nostru, chestorul Traian Jipa, comandantul IPJ Constanta, ne-a transmis un comunicat prin care ne instiinteaza ca a luat la cunostinta de continutul site-ului extrem de violent aparut pe Internet * Politia constanteana este hotarata sa nu tolereze asemenea manifestari xenofobe, sa-i identifice si sa-i traga la raspundere pe autori

In editia de ieri a cotidianului nostru a aparut articolul intitulat "Rromii, amenintati prin Internet" in care relatam ca recent a aparut un site extrem de virulent la adresa tiganilor din Romania. Surse care au tinut sa-si pastreze anonimatul ne-au declarat ca acesta a fost construit de un constantean. Mircea Alexandru, liderul Partidei Rromilor din Constanta, cu care am stat de vorba despre continutul site-ului, confirma ca textul ii este foarte cunoscut, deoarece, in urma cu doi ani, acesta ii parvenise printr-o scrisoare direct la sediu. Trebuie sa precizam ca pagina la care facem referire fusese vizitata pana ieri de aproape o mie de cititori, dintre care cei mai multi incita la ura rasiala, iar expresiile folosite in cuprinsul mesajelor sunt de o violenta extrema.Textul la care facem referire este datat 10 februarie 2003, inregistrat pe site sub semnatura unui anume "Zavoianu_extremistu" si are in continut printre altele, urmatoarele: "Daca as fi tigan m-as sinucide, daca esti tigan sinucide-te, daca esti tigan si inca nu te-ai sinucis, o sa te asasinez. Da! Sunt extremist! Urasc tiganii!".Specialistii care au tinut sa-si pastreze anonimatul au declarat ca site-ul este construit de un creator de pagina din Constanta, care, prin continutul sau, se observa ca este de o formatie rasista aparte si indeamna la desfiintarea prin violenta a aceste etnii. Pana ieri, site-ul fusese vizitat de aproape o mie de cititori, care isi exprimau, in general, cam aceleasi ganduri, ca si creatorul paginii. Despre toate acestea am discutat tot cu Mircea Alexandru, liderul Partidei Rromilor, care ne-a spus, dupa ce a citit textul pe care i l-am pus la dispozitie, ca stie continutul acestuia. Alexandru este foarte convins ca a fost scris de la Constanta, mai ales ca, in urma cu aproape doi ani, un text asemanator i-a venit prin posta, la sediu. El ne-a mai spus ca, la vremea respectiva, a sesizat politia, dar autorul nu a fost descoperit nici acum, desi textul era scris de mana. Legat de continutul site-ului si al articolului nostru, chestorul Traian Jipa ne-a transmis un comunicat de presa pe care il publicam integral: "Propagarea in diverse medii si prin mijloacele de informare a discriminarii rasiale reprezinta unul dintre actele clare de incalcare a drepturilor si libertatilor fiecarui cetatean al acestei tari, interzisa de Constitutie si pedepsita de lege, care poate duce la actiuni de destabilizare a ordinii si linistii publice. Comanda Inspectoratului de politie a Judetului Constanta a luat cunostinta cu indignare de continutul site-ului extrem de virulent aparut pe Internet la adresa etniei rromilor, site care indeamna la actiuni necugetate de violenta si epurare etnica si care nu poate fi conceput decat ca o minte bolnava. Asemenea actiuni retrograde dovedesc ca in tanara noastra democratie inca totul este posibil si ne determina, ca aparatori ai legii si ai cetateanului, indiferent de etnie, sa dam dovada de si mai mare fermitate in toate activitatile preventive pe care le intreprindem si sa veghem cu si mai mare atentie la siguranta personala a semenilor nostri indiferent ca sunt turci, romani, tatari, rromi, armeni, aromani si altii. Cu totii suntem oameni, indiferent de pregatirea ce o avem si ca atare trebuie sa dam dovada de omenie in relatiile din comunitate, iar respectul trebuie sa caracterizeze fiecare din actiunile noastre. In ceea ce priveste politia constanteana este hotarata sa nu tolereze asemenea manifestari xenofobe si sa intreprinda, in limitele si competentele ce-i sunt date de lege, masuri pentru identificarea si tragerea la raspundere a autorului acestor materiale cu caracter sovin".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii