Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:46 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Şi-au smuls semenii din ghearele morţii. Cine sunt eroii dobrogeni ai MAI (galerie foto)

ro

08 Aug, 2016 00:00 9927 Marime text

 
 

„Erou este acela care şi-a dăruit viaţa unui lucru mai important ca el însuşi“ - Joseph Campbell

 

Din 2013, şase angajaţi dobrogeni ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi-au pierdut viaţa în misiunile pe care le desfăşurau. Tristeţea nu a dispărut din inimile familiilor lor sau ale cunoscuţilor. ZIUA de Constanţa vă prezintă eroii MAI dobrogeni din 2013 până astăzi.

 
În 19 decembrie 2013, sublocotenentul (p.m.) Nicu Bâlea, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta“ al judeţului Tulcea, a decedat la numai 36 de ani, după ce a suferit un atac cerebral în timpul unei intervenţii de descarcerare. Era comandant de echipaj, iar în cei şapte ani de carieră, pompierul militar Nicu Bâlea a participat la numeroase misiuni pentru a ajuta şi a salva oamenii şi bunurile acestora. A fost avansat, post-mortem, la gradul de sublocotenent şi i-a fost oferită Emblema de merit „Acţiuni Umanitare“ pentru merite deosebite pe timpul participării la intervenţii în situaţii de urgenţă.
 
În cei şapte ani de carieră, plutonierul major Nicu Bâlea a participat la numeroase misiuni pentru a ajuta şi a salva oamenii în slujba cărora s-a aflat necondiţionat la datorie. Va rămâne un exemplu de urmat pentru disponibilitatea, curajul, profesionalismul şi altruismul dovedite în nenumărate misiuni.

Eroi pierduţi în lacul Siutghiol

Asistenta medicală Gabriela Camelia Harton a decedat la data de 15 decembrie 2014, după ce elicopterul SMURD în care se afla s-a prăbuşit în judeţul Constanţa. Gabriela Camelia Harton avea 38 de ani şi îşi pierduse, în urmă cu 11 ani, soţul bolnav de cancer. Era mama unei copile de 13 ani, Alexia. Îşi refăcuse viaţa alături de Cristian Ciortan, cu care se logodise. Suferinţa a îngenuncheat familia asistentei Gabriela Camelia Harton. Înainte să urce în elicopter, femeia aflase că era însărcinată. Cu 20 de minute înainte să se prăbuşească în lacul Siutghiol, îi trimisese un mesaj iubitului ei, căruia tocmai îi dăduse vestea că vor fi părinţi. Administraţia locală din Năvodari a precizat, atunci, că Gabriela Harton va fi declarată, post-mortem, cetăţean de onoare al oraşului.
 
Medicul Laura Vizireanu a decedat la data de 15 decembrie 2014, după ce elicopterul SMURD în care se afla s-a prăbuşit în judeţul Constanţa. Ea nu a trăit decât 39 de ani. A pierit la datorie şi s-a întors acasă la Brăila, în sicriu. Cel mai vitregit de soartă este băieţelul ei, care abia poate înţelege ce s-a întâmplat cu mama lui şi plânge necontenit. Laura Vizireanu era gata oricând să plece în misiune, ca să salveze o viaţă în orice clipă. Toată lumea o iubea pentru sufletul ei mare.
 
Comandor (p.m.) Ginel Claudiu Crăcănel a decedat tot la data de 15 decembrie 2014, după ce elicopterul SMURD pe care îl pilota s-a prăbuşit în judeţul Constanţa. Eroul avea 42 de ani şi era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de şapte ani, având la activ 1.600 de ore de zbor, dintre care 500 pe elicopter de tip EC 135. În urma sa au rămas, mai presus de toate, o soţie îndurerată şi un băieţel, care, de fiecare dată când va ridica ochii spre cer, îşi va aminti de ultimul zbor al tatălui şi eroului său, căpitan comandor Claudiu Crăcanel Ginel.
 
Comandor Petre Corneliu Cătuneanu a decedat la data de 15 decembrie 2014, după ce elicopterul SMURD pe care îl pilota s-a prăbuşit în judeţul Constanţa. Comandorul Petre Corneliu Cătuneanu, în vârstă de 47 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Acesta avea o experienţă de peste 20 de ani de pilotat, după ce a absolvit, în urmă cu 23 de ani, Academia Militară şi în urmă cu zece ani devenise pilot de elicopter în cadrul MAI. Cătuneanu avea la activ 2.900 de ore de zbor, dintre care aproximativ 2.000 pe elicopter de tip EC 135. Pilotul a fost cea de-a treia persoană găsită de salvatori după opt ore de căutări. Trupul acestuia a fost scos din apă în jur de miezul nopţii, iar medicii de pe ambulanţă au încercat mai mult timp să îl resusciteze, dar fără rezultat, fiind declarat decedat.

Daniel Fripis, mort în explozia unei butelii

Sublocotenentul (p.m.) Daniel Marius Fripis a decedat la data de 29 august 2015, la numai 42 de ani, în timpul intervenţiei pentru stingerea unui incendiu care izbucnise în curtea unei locuinţe din municipiul Constanţa. Pompierul era încadrat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Constanţa din anul 2006, având funcţia de comandant de echipaj şi grad de plutonier adjutant.
 
„Încadrat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Dobrogea» al judeţului Constanţa, Detaşamentul de Pompieri Constanţa Oraş, încă din 2006, în funcţia de comandant de echipaj, colegul nostru a rămas devotat Armei în tot acest timp, participând la numeroase misiuni în care şi-a smuls semenii din ghearele morţii. Cu trăsături alese de caracter, subofiţerul şi-a pus, timp de nouă ani, priceperea şi puterea în sprijinul celor aflaţi în dificultate, remarcându-se prin tenacitate şi profesionalism la misiunile complexe la care a participat, umăr la umăr, alături de coechipierii săi. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a pierdut un bun profesionist, cu adevărate calităţi de salvator, confirmate de pregătirea dovedită în gestionarea situaţiilor de urgenţă“, se arăta în comunicatul remis la acea vreme de IGSU.

Ti-a placut articolul?

Comentarii