Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:50 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfârşit de presupus braconier A cerut din penitenciar contopirea pedepselor

ro

21 Dec, 2011 01:56 1304 Marime text
Achitat iniţial de magistraţii Judecătoriei Medgidia pentru presupusele fapte de braconaj pe care i le-au imputat procurorii, Constantin Dărac, individul considerat a fi capul unei presupuse reţele de braconaj ce acţiona în sudul judeţului, a avut parte de o surpriză mai degrabă neplăcută din partea judecătorilor Curţii de Apel care i-au schimbat sentinţa şi l-au condamnat la un an şi jumătate de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Pe de altă parte, aceeaşi instanţă i-a respins recursul declarat într-un alt proces, în care Dărac fusese condamnat pentru ultraj contra bunelor moravuri la un an de puşcărie. Recent, magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis cererea formulată de Dărac de a i se contopi cele două pedepse, urmând ca individul să execute un an şi jumătate de închisoare. Aşa cum menţionam în ediţiile anterioare, cazul lui Constantin Dărac este foarte interesant, dat fiind că, asupra acestuia planau suspiciuni că ar fi capul unei reţele de braconieri încă din urmă cu zece ani. Astfel, în septembrie 2001, pentru prinderea sa a fost nevoie de intervenţia trupelor speciale ale Departamentului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale. Atunci, Dărac şi braconierii pe care se presupunea că îi coordonează erau în vizorul poliţiştilor de aproximativ trei ani. Potrivit informaţiilor strânse de anchetatori în 2001, Dărac se folosea mereu de alţi membri ai reţelei de braconieri, pentru a induce în eroare organele de anchetă şi pentru a face aproape imposibilă identificarea membrilor grupării.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii