Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șeful Spitalului din Cernavodă, trimis în judecată de procurorul Ciprian Bodu. Procesul, amânat pentru 29 septembrie

ro

09 Jul, 2016 00:00 2997 Marime text
Procesul lui Marius Ion Sponoche, managerul Spitalului Orăşenesc Cernavodă, continuă la Judecătoria Medgidia! Cauza a fost amânată pentru data de 29 septembrie. În dosar a mai fost trimis în judecată Ioan Cosiţă. Cei doi au fost deferiţi Justiţiei de procurorul Ciprian Bodu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, actual magistrat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Sponoche este suspectat că, „în perioada noiembrie-decembrie 2014, în calitate de manager interimar al Spitalului Orăşenesc Cernavodă, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu ce decurgeau din funcţia de manager interimar al spitalului“.
 
„În contextul intenţiei Spitalului Orăşenesc Cernavodă de a contracta serviciul de «Renovare a secţiei interne a Spitalului Orăşenesc Cernavodă», prin achiziţie directă, inculpatul S.M.I, pe parcursul derulării procedurii achiziţiei directe, a pus la dispoziţia inculpatului C.I, administrator în fapt al SC CSN SRL, contraoferta (devizul provizoriu) SC UPC SRL, în valoare de 38.340.42 de lei, document ce nu era destinat publicităţii, pentru ca SC Cerna Steel NAV SRL să poată oferi, pe baza aceloraşi materiale devizate de SC Utilităţi Publice Cernavodă, un preţ mai mic, ceea ce s-a şi întâmplat“, conform magistraților.
 
„Prin aceste demersuri frauduloase, SC CSN SRL, reprezentată în fapt de inculpatul C.I. (n.r. Cosiță Ioan), s-a folosit în mod ilegal de contraoferta SC UPC, oferind un preţ mai mic decât cel oferit de SC UPC SRL, respectiv 36.476,75 de lei, faţă de 38,340.42 de lei (fără TVA), câştigând astfel fraudulos, prin informaţii la care nu putea avea acces, atribuirea directă a lucrării respective, conform notei de fundamentare fără număr de înregistrare aprobate de inculpatul S.M.I, prin care s-a propus preţul «cel mai mic», cu consecinţa cauzării în patrimoniul Spitalului Orăşenesc Cernavodă a unui prejudiciu calculat în principal la 36.476,75 de lei (fără TVA), reprezentând suma de bani plătită de Spitalul Orăşenesc Cernavodă ca urmare a obţinerii în mod fraudulos a lucrării de către SC CSN SRL“, au conchis procurorii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii