Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:37 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şeful Poliţiei Rutiere din România Cauciucurile all-season, interzise în perioada 1 noiembrie - 1 martie

ro

07 Oct, 2011 01:00 15585 Marime text
cauciucuri-LucianDinita09.jpgDe remarcat că anvelopele all-season sunt marcate cu unul dintre semnele M+S, M/S (mud and snow - iarnă şi zăpadă), însă nu au marcajul „fulg de nea", în apropierea căruia se află simbolul unui munte, specific doar anvelopelor de iarnă

Conducătorii auto care şi-au achiziţionat anvelope all-season crezând că vor putea circula fără probleme în perioada 1 noiembrie - 1 martie, chiar şi în condiţii de ninsoare, gheaţă ori polei, vor fi obligaţi să-şi echipeze automobilele cu anvelope de iarnă. Directorul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), comisarul-şef Lucian Diniţă, ne-a declarat că în lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie, toate maşinile participante la trafic trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă, altfel şoferii acestora riscă să fie amendaţi. Mai mult decât atât, şeful Poliţiei Rutiere din România spune că şoferii implicaţi în accidente rutiere nu vor fi despăgubiţi de către societăţile de asigurări, dacă autoturismele în cauză nu sunt dotate cu cauciucuri de iarnă.

cauciucuri-masiniiarna.jpgComanda Poliţiei Rutiere din România interzice anvelopele all-season, în perioada 1 noiembrie - 1 martie. Comandantul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, comisarul-şef Lucian Diniţă, ne-a declarat că între lunile mai sus precizate sunt acceptate numai cauciucurile de iarnă. Şeful poliţiştilor rutieri din România ne-a mai precizat că şoferii care se vor încumeta să plece la drum pe condiţii de zăpadă, gheaţă ori polei şi vor fi depistaţi în trafic de către oamenii legii vor fi aspru pedepsiţi. Sancţiunile sunt cuprinse între 2.500 si 4.000 de lei şi sunt destinate şoferilor autovehiculelor de transport marfă şi persoane, iar pentru autoturisme amenda poate varia între 630 de lei şi 1.400 de lei. În condiţii meteo favorabile, respectiv carosabil uscat, comisarul-şef Lucian Diniţă ne-a mai precizat că automobilele neechipate cu anvelope de iarnă pot fi utilizate în perioada 1 noiembrie - 1 martie, însă conducătorii auto riscă situaţii în care, dacă vor fi implicaţi în accidente rutiere, să nu fie despăgubiţi de societăţile de asigurări. Interesant de remarcat că anvelopele all-season sunt marcate cu unul dintre semnele M+S, M/S (mud and snow - iarnă şi zăpadă), însă nu au marcajul „fulg de nea", în apropierea căruia se află simbolul unui munte, specific doar anvelopelor de iarnă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • marius 09 Oct, 2011 13:21 Domnule comandant ai IGPR, ce pretentie sa avem de la un agent de circulatie de pe strada, cand imparatia dumneavoastra nu cunoaste legea, vin aici cu un argument clar (OG 5/2011 in care se spune clar- cauciucurile all-seasons sunt acceptate ca fiind anvelope de iarna.)Si inca ceva domnule comandant -toate anvelopele all-season pe langa acel semn M S au si acea inscriptie "fulg de nea" din interiorul unui munte. ASA COMANDANT, ASA POLITIE.
  • marius 09 Oct, 2011 13:14 Domnule comandant, esti se vede ca esti politai si esti luat pe nepregatite, toate anvelopele allseason pe langa inscriptia M S are si acel "fulg de nea" incadrata de simbol al unui munte.Nu cauta nod in papura, ca oricum incalci OG 5/2011 in care se spune clar, cauciucurile all-seasons sunt acceptate ca fiind anvelope de iarna.
  • ion 07 Oct, 2011 06:47 pai de ce nu l data afara pe dancu-sa se ocupe cu afacerile de telefonie mobila -cu ala de la sri si 0962-ca ne mintea ieri ca e voie?dga tace
  • Geo 07 Oct, 2011 05:59 Militianul tot militian. Pun pariu ca nu a citit personal legea si ca ce a declarat o stie de la un consilier juridic care este platit degeaba de statul roman. Legea spune asa: O.G. 5 /2011 Art. 1, alin 1, lit. 6 - "Anvelope de iarna - anvelope omologate conform Directivei 92/23/CE." Directiva 92/23/CE ANEXA II Apendicele 3 - Cerinte privind inscriptiile: 3.1.5. literele „M S” (sau „M.S.” sau „M & S”) dacă este vorba de pneuri pentru zăpada. Nu spune nimic despre munti sau fulgi de zapada. Probabil la asta viseaza domnul comisar: Un concediu ceva la munte cu fulgi de zapada. Si asa se vor umple judecatoriile din Romania cu plangeri contraventionale datorita necunoasterii legii de catre "organele abilitate".