Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:45 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sărbătoare la comanda IPJ Constanţa Azi este ziua comisarului-şef Valentin Burlacu

ro

07 Jun, 2012 02:44 2302 Marime text
Burlacu_Valentin_Burlacu.jpgAzi, 7 iunie, comisarul-şef Valentin Burlacu, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, împlineşte vârsta de 40 de ani. Sărbătoritul de azi ocupă postul de inspector şef din data de 8 iulie 2011, este căsătorit şi are doi copii.

Conform propriului CV, comisarul-şef Valentin Burlacu a fost, în perioada 1995 - 1996, ofiţer operativ în cadrul formaţiunii Cercetări Penale - Poliţia Municipiului Mangalia, iar între anii 1996 - 2000 a fost ofiţer operativ în cadrul formaţiunii Cercetări Penale - Poliţia Municipiului Medgidia. Din anul 2000 până în 2002, actualul şef al Poliţiei Judeţului Constanţa a ocupat postul de şef formaţiune Cercetări Penale - Poliţia Municipiului Medgidia, după care s-a „mutat" în fruntea Biroului Cercetări Penale, până în 2005. Din acel an, comisarul-şef Valentin Burlacu a condus Poliţia municipiului Medgidia, iar la scurt timp a plecat ca ofiţer de poliţie judiciară - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, Bucureşti, până la data de 8 iulie 2011. Din acea zi, până în prezent, conduce Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa. În ceea ce priveşte studiile postuniversitare, comisarul-şef Burlacu a urmat, în perioada 1999 - 2000, Dreptul Penal - Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti, iar în 2008 a obţinut masterul în domeniul managementului resurselor umane - Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. Ca şi studii universitare, şeful IPJ Constanţa este absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti, domeniul Ştiinţe juridice. În ceea ce priveşte aptitudinile şi competenţele profesionale, Valentin Burlacu a consemnat patru seminare, respectiv: „Investigaţia în domeniul macro-criminalităţii economice şi corupţie: viziunea operativă a Gărzii civile" - Bucureşti, „Cooperarea inter-instituţională în combaterea cazurilor complexe de corupţie", organizat de către DNA, ONPSCSB şi Departamentul de Justiţie la Ambasada SUA la Bucureşti - Braşov, „Confiscarea şi măsurile asigurătorii" - Sinaia şi „Metode de identificare şi probare a schemelor de spălare a banilor prin intermediul off-shore/urilor şi paradisurilor fiscale" - Sinaia.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • eugen m. 07 Jun, 2012 16:45 LA MULTI ANI,domnule Burlacu iti doreste un simpatizant al Dvs.din Medgidia.Sa fiti fericit alaturi de cei dragi , sa fiti corect in respectarea legii.