Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rotire de cadre la vama

ro

16 Jul, 2003 00:00 1010 Marime text
In cadrul unui program initiat de Directia Generala a Vamilor, incepand de ieri, mai multi sefi de birouri au fost detasati la alte puncte vamale decat cele la care au activat pana in prezent. Astfel, noul sef al Biroului Vamal de Control si Vamuire la Frontiera Constanta Port este Liviu Tache, inspector in cadrul Directiei Generale a Vamilor, care a fost detasat si va coordona activitatea din aceasta vama pana la data de 30 august 2003. Acesta il inlocuieste pe Dan Pulbere, inspector al DGV, care a plecat la Bucuresti. De asemenea, noul coordonator al Serviciului de Supraveghere Vamala si Lupta impotriva Fraudelor Vamale este Leonard Vintila, care l-a inlocuit pe Adrian Uzuna. Conform unor surse din cadrul Directiei Regionale Vamale Constanta, toate aceste schimbari se inscriu in strategia Directiei Generale a Vamilor pentru combaterea coruptiei in sistemul vamal. In acest sens, vor continua controalele inopinate vizand respectarea disciplinei financiare, valutare, gestionare si manageriale, in scopul eliminarii elementelor de ilegalitate care pot genera fapte de coruptie ale lucratorilor vamali. Totodata, aceleasi surse au precizat ca, in cel mai scurt timp, vor fi inlocuiti majoritatea celor care au ocupat functii de conducere pana in prezent.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii