Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:42 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Romania a predat Rusiei conducerea BLACKSEAFOR

ro

07 Aug, 2006 00:00 1261 Marime text
Flota militara a Federatiei Ruse a preluat sambata comanda, prin rotatie, a BLACKSEAFOR ( Black Sea Naval Cooperation Task Group), de la marina Romaniei, in cadrul unei ceremonii desfasurate in orasul-port Novorossiisk.La ceremonia preluarii comenzii Gruparii de Cooperare Navala din Marea Neagra din Novorossiisk au participat sefii fortelor navale din sase tari riverane Marii Negre (Romania, Turcia, Georgia, Ucraina, Bulgaria si Rusia).Comanda directa a BLACKSEAFOR va fi asigurata timp de un an (2006-2007) de Flota Rusiei din Crimeea (Ucraina). In cadrul ceremoniei de preluare a comenzii BLACKSEAFOR, capitanul roman de rangul I Alexandru Mirsu a semnat actul de predare a responsabilitatilor catre capitanul Mihail Suhval din partea Flotei militare a Rusiei, caruia i-a inmanat, totodata, si o sabie turnata in aur, simbolul puterii si responsabilitatii comandamentului BLACKSEAFOR. Aceasta ceremonie de predare a comenzii BLACKSEAFOR prefateaza inceperea manevrelor propriu-zise, la care participa nava "Cezar Kunikov" (Rusia), fregata "Sebastian" (Romania), corveta "Smelsi" (Bulgaria), fregata "Turgutreis" (Turcia) si nava "Slavutici" (Ucraina). Ceremonia oficiala desfasurata la Novorossiisk a fost urmata de o parada militara si de interpretarea imnurilor tuturor tarilor membre ale grupului. Sefii fortelor navale BLACKSEAFOR urmeaza sa se intalneasca in cursul serii cu primarul orasului Novorossiisk, Vladimir Siniagovski si sa participe la un dineu oferit de acesta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii