Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:37 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Arestat pentru favorizarea infractorului Şantajat de falşii poliţişti de la Constanţa, Alexandru Barbu a fost, şi el, încătuşat!

ro

03 Apr, 2015 00:00 1762 Marime text
Poliţiştii au extins cercetările în cazul evenimentelor din perioada 16 - 19 martie, când Mengheri Selcük, Patiş Narcis și Tudor Iulian au fost arestaţi preventiv, fiind cercetaţi pentru şantaj şi uzurpare de calităţi oficiale.
 
Astfel, a fost pusă în mişcare acţiunea penală față de Alexandru Barbu, de 26 de ani, pentru comiterea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, şi a fost luată față de acesta măsura reţinerii pentru 24 de ore. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a decis arestare preventivă pentru 30 de zile.

În sarcina tânărului, anchetatorii au reţinut faptul că, fiind audiat în calitate de persoană vătămată într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu privire la împrejurările în care a fost comisă infracţiunea de şantaj împotriva sa, acesta a dat declaraţii mincinoase. El ar fi afirmat că inculpatul Alexandru-Ionuţ Ciobanu, cercetat în libertate în aceeaşi cauză, nu a participat la comiterea faptei împreună cu inculpaţii Mengheri Selcuk şi Tudor Iulian, cu scopul de a împiedica sau de a îngreuna tragerea lui Ciobanu la răspundere penală.
 
Amintim că, în data de 24.02.2015, în jurul orei 19.00, în timp ce persoanele vătămate B.A. şi R.E. se aflau în centrul localităţii Eforie Nord, au fost acostate de inculpaţii Selcuk Mengheri şi Iulian Tudor, care s-au prezentat în mod mincinos ca fiind poliţişti, folosindu-se în acest sens de un pistol şi de legitimaţii cu insignă asemănătoare celor eliberate de poliţie, şi, sub pretextul unei depistări în flagrant, le-au percheziţionat pe persoanele vătămate, găsind asupra uneia dintre acestea cantitatea de 7 grame de canabis, după care le-au urcat în autoturismul cu care sosiseră la faţa locului şi le-au plimbat împotriva voinţei lor prin oraş, în vederea continuării presupuselor cercetări.
 
În această împrejurare, prin ameninţări şi constrângerea cu întocmirea unui dosar penal, inculpaţii au deposedat-o pe persoana vătămată B.A. de cantitatea de 7 grame de canabis şi, ulterior, în aceeaşi noapte, au obţinut de la aceasta suma de 2.000 de lei.
 
Totodată, în perioada 24.02.2015 - 16.03.2015, au indus-o în eroare pe persoana vătămată R.E. cu întocmirea unui dosar penal pentru trafic de droguri şi, prin constrângerea cu tragerea la răspundere penală, i-au solicitat să le furnizeze informaţii despre transporturi de droguri pe care ei să le intercepteze sau să le furnizeze sume de bani, iar la data de 16.03.2015, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii, inculpatul Narcis Patiş a primit suma de 300 de euro de la persoana vătămată, fiind prins în flagrant de organele de cercetare penală.
 
Astfel, la data de 16 martie, cu sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale Constanţa, a fost organizată acţiunea de prindere în flagrant a primilor doi tineri, în timp ce primeau de la persoana vătămată 300 de euro, în schimbul promisiunii că nu vor lua măsurile legale ce se impun în pretinsul dosar de deţinere de substanţe halucinogene.
 
În colaborare cu poliţiştii din cadrul BCCO Constanţa - Serviciul Antidrog, criminaliştii au pus, marţi, în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, pe raza localităţilor Agigea şi Eforie Nord, la locuinţele suspecţilor, fiind identificate şi ridicate, de la domiciliul lui Selcuk, două perechi de cătuşe, trei legitimaţii false şi un pistol tip airsoft.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii