Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:05 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Record la accidente rutiere, de martisor

ro

03 Mar, 2003 00:00 1047 Marime text

Trei masini avariate si unsprezece raniti

Mai multe persoane au ajuns in stare critica la Spitalul de Urgenta dupa ce au fost victimele unor accidente rutiere care au avut loc in afara judetului Constanta. Lucratorii Serviciului Politiei Rutiere au declarat ca, in cursul diminetii de sambata, au fost trei evenimente rutiere, in urma carora 11 persoane au fost ranite grav. In jurul orei 09.00, s-a produs primul accident pe varianta spre Ovidiu, unde o Dacie papuc, condusa cu viteza de Abdul Gemil, de 25 de ani, s-a izbit violent de un gard de protectie. Politistii spun ca tanarul a condus cu viteza excesiva si a pierdut controlul directiei masinii. Cel mai grav a fost ranit Victor Sandu, de 43 de ani, care a suferit un traumatism toraco-pulmonar acut inchis. Medicii au declarat ca soferul si alti trei pasageri au leziuni de mai mica gravitate. Dupa cateva zeci de minute, Serviciul de Ambulanta Constanta a fost solicitat sa intervina in localitatea Dorobantu, unde o alta Dacie papuc a fost implicata intr-un accident rutier. Agentii de la Circulatie au stabilit ca Dacia se indrepta dinspre Bucuresti si trebuia sa ajunga in municipiul Constanta. In dreptul complexului Avicola Dorobantu, soferul Daciei s-a angajat in depasirea unei masini, stationata pe marginea drumului. Din cauza cetei dense, soferul nu a observat ca din sens opus se apropia un autoturism marca Ford Orion. In urma coliziunii, au fost ranite cinci persoane, pasageri ai ambelor autoturisme. Grav raniti au fost soferul Fordului, sotia si copilul acestuia. Toti trei au fost internati in spital, suferind multiple traumatisme. La numai o ora de la producerea accidentului de la Dorobantu, politistii au fost anuntati ca, la iesirea din municipiul Constanta, pe DN 39, spre Cumpana, a mai avut loc un eveniment rutier. Din declaratia acestora a reiesit ca un autoturism Dacia Break a intrat in coliziune cu un autovehicul ARO. Impactul s-a produs din cauza vizibilitatii scazute si a neadaptarii vitezei masinii la conditiile de drum. Conducatorul auto de pe Dacie a suferit cateva rani, fiind necesara internarea sa in spital. La numai doua ore dupa miezul noptii, in afara localitatii Cheia, Andrei Sevastian, de 25 de ani, se afla la volanul unei Dacii 1310 cu numarul CT-05-YZA, proprietate personala. El nu a adaptat viteza la conditiile de drum, respectiv carosabil umed si ceata densa, accidentand usor pe Catalin Mihalache, de 20 de ani, din localitatea Cheia, care, aflandu-se sub influenta bauturilor, se deplasa pe carosabil in acelasi sens de mers. Pietonul a suferit cateva rani usoare, fiind in prezent in afara oricarui pericol.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii