Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:25 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Reaua-credinţă" a părţilor şi „lipsa de fermitate" a judecătorilor De ce întârzie dosarele la Judecătoria Constanţa

ro

18 Apr, 2012 01:31 808 Marime text
Solicitarea cu rea-credinţă a termenelor de judecată, cererile de recuzare, dar şi soluţionarea cu întârziere a cererilor de recuzare şi a celor de abţinere, precum şi amânările repetate ale pronunţării unor soluţii, toate aceste motive, alături de mai multe altele, au fost identificate de inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii drept cauze ale soluţionării cu întârziere a dosarelor civile la Judecătoria Constanţa. Situaţia pare să fie însă ceva mai interesantă când vine vorba despre dosarele penale. Astfel, inspectorii au stabilit că, în materie penală, dosarele se soluţionează greu din cauza cererilor repetate pentru lipsa de apărare, dar şi din cauza lipsei de fermitate a judecătorilor.

În raportul întocmit de inspectorii CSM cu privire la cauzele aflate pe rolul Judecătoriei Constanţa de ani buni, se arată că printre cauzele obiective ce au condus la întârzierea soluţionării dosarelor civile se află neefectuarea în termen rezonabil a expertizelor topografice, dar şi calitatea discutabilă a acestora. De asemenea, de vină pot fi şi părţile, care formulează cereri incomplete şi este nevoie de precizări la termenele ulterioare, dar şi pentru că nu achită taxele de timbru la termenele stabilite de instanţă. În plus, inspectorii CSM au vorbit şi despre solicitarea cu rea-credinţă a unor termene pentru încheierea tranzacţiilor judiciare, întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată altor autorităţi, suspendarea dosarelor, lipsa dosarelor de fond, casarea cu trimiterea spre rejudecare, dar şi fluctuaţia mare a judecătorilor. Nu în ultimul rând, se pare că soluţionarea dosarelor a fost afectată şi de aplicarea programului privind volumul optim de muncă şi calitatea activităţii în instanţe.

Cauzele subiective

Printre cauzele subiective sunt amintite nerespectarea dispoziţiilor privind taxele de timbru, dreptul la apărare, comunicarea actelor de la dosar deşi părţile au termen în cunoştinţă, administrarea probelor în etape, neaplicarea sancţiunilor pentru întârzierea plăţii onorariului de expert, precum şi modul în care sunt stabilite obiectivele expertizelor. Totodată, inspectorii CSM au mai vorbit despre „necenzurarea obiecţiunilor formulate de părţi în ceea ce priveşte rapoartele de expertiză", neîndeplinirea procedurii de citare, neluarea măsurilor necesare pentru pregătirea judecăţii, soluţionarea cu întârziere a cererilor de abţinere şi recuzare şi amânarea repetată a pronunţării. În ceea ce priveşte dosarele penale, întârzierile sunt cauzate de complexitatea probatoriului ce se impune a fi administrat în vederea lămuririi cauzelor sub toate aspectele şi aflării adevărului, cererile repetate pentru lipsa de apărare, procedura incompletă cu părţile, dar şi de cererile repetate de recuzare a completului şi efectuarea cu întârziere a rapoartelor de expertiză. Cauzele subiective ce duc la întârzieri sunt, conform CSM, „lipsa de fermitate a judecătorului în dispunerea unor măsuri procedurale în cazul absenţei nejustificate a apărătorilor, a martorilor, nepunerii în executare a mandatelor de aducere, necomunicarea relaţiilor solicitate de către instanţă", acordarea mai multor termene pentru împăcarea părţilor, dar şi administrarea probelor în etape.

Ti-a placut articolul?

Comentarii