Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:16 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Războiul“ se duce la Curtea de Apel Constanţa ANI se chinuie de patru ani să-i confişte 300.000 de euro unui deputat PSD (documente)

ro

15 Jul, 2015 00:00 3391 Marime text
ANI a anunţat „existenţa unor tranzacţii bancare suspecte, în valoare de 3.033.765,7 lei (aproximativ 719.583,73 de euro) şi 199.600 de euro, în sensul prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism“.
 
„Războiul“ dintre Agenţia Naţională de Integritate şi Cristian Rizea, deputat în Parlamentul României, fost candidat la parlamentare la Constanţa, continuă la Curtea de Apel Constanţa. Dosarul, care se află în faza de rejudecare, a fost amânat pentru jumătatea lunii septembrie. Oficial, totul a început aproape de jumătatea anului 2011, când ANI a sesizat Comisia de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru începerea acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatului de deputat în Parlamentul României (19 decembrie 2008 - 31 decembrie 2010) de către Cristian Rizea. Inspectorii de integritate susţin că au constatat o diferenţă semnificativă în cuantum de 1.264.024,83 de lei (aproximativ 300.250,56 de euro) între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 19 decembrie 2008 - 31 decembrie 2010. Pe scurt, deputatul ar fi acumulat, în perioada exercitării demnităţii publice de deputat în Parlamentul României, împreună cu familia, potrivit celor de la ANI, o avere care depăşeşte veniturile realizate. La începutul lunii decembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa a dat un verdict favorabil deputatului, care a fost anulat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Astfel, printr-o decizie irevocabilă, Curtea Supremă a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa.
 
La finele lunii iunie 2011, ANI a anunţat constatarea, în urma procedurilor de evaluare, în cazul lui Cristian Rizea, deputat în Parlamentul României, următoarele: „1) o diferenţă semnificativă, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 1.264.024,83 de lei (aproximativ 300.250,56 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Rizea Cristian în timpul exercitării a demnităţii publice de deputat în Parlamentul României (19 decembrie 2008 - 31 decembrie 2010). Rizea Cristian exercită, în prezent, mandatul de Deputat în Parlamentul României în legislatura 2012 - prezent. Veniturile totale obţinute din înstrăinarea proprietăţii, salarii şi cedarea folosinţei bunurilor de către Rizea Cristian, împreună cu soţia sa, Rizea Josette Ane-Marie, în perioada 19 decembrie 2008 - 31 decembrie 2010, au fost de 327.911 lei. Averea deţinută, şi pentru care au fost identificate părţi de natură nejustificată de către Rizea Cristian împreună cu soţia sa, Rizea Josette Ane-Marie, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, este de 1.591.935,83 de lei. 2) existenţa unor tranzacţii bancare suspecte, în valoare de 3.033.765,7 lei (aproximativ 719.583,73 de euro) şi 199.600 de euro, în sensul prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism. Rizea Cristian, împreună cu soţia sa, Rizea Josette Ane-Marie, figurează ca titulari ai unui număr de cinci conturi bancare (două în lei şi trei în euro) deschise la UniCredit Ţiriac Bank. Prin intermediul unuia dintre conturile în lei, la data deschiderii acestuia, au fost efectuate plăţi către titularii de cont, în cuantum total de 3.033.765,7 lei şi 199.600 de euro. Sumele au fost extrase integral în aceeaşi zi de către Rizea Cristian. 3) existenţa unor tranzacţii comerciale suspecte prin persoane interpuse şi elemente privind posibila încălcare a obligaţiilor fiscale prevăzute de Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. În luna martie 2006, Rizea Josette Ane-Marie a transferat dreptul de proprietate asupra a două apartamente situate în Bucureşti către Sterian Jana, contra sumelor de 210.000 de lei, respectiv 186.447,80 de euro. Rizea Cristian, împreună cu soţia sa, doamna Rizea Josette Ane-Marie, au obţinut, în cursul anului 2008, venituri în cuantum total de 15.567 de lei şi au efectuat cheltuieli care depăşesc veniturile realizate, în valoare de 205.056,7 lei“.

A fost sesizat şi ANAF-ul 

Având în vedere cele de mai sus, în iunie 2011, ANI a sesizat Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Constanţa constatarea stării de incompatibilitate, sesizarea Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, în vederea efectuării de cercetări cu privire la tranzacţiile bancare suspecte, rezultate în urma activităţii de evaluare a averii lui Rizea, în temeiul prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism. Mai mult decât atât, ANI a sesizat şi ANAF, în vederea efectuării verificărilor cu privire la tranzacţiile comerciale suspecte şi a elementelor privind posibila încălcare a obligaţiilor fiscale.

Verdict de la ÎCCJ: rejudecare 

Dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 26 iulie. Conform portalului instanţelor de judecată, ANI a avut calitatea de reclamant, iar Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a fost pârât. După trei termene, în şedinţa din data de 5 decembrie 2012, instanţa a respins acţiunea celor de la ANI ca inadmisibilă. Nemulţumiţi, inspectorii de Integritate s-au adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, care, pe data de 4 noiembrie 2014, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa. Decizia este definitivă, astfel că dosarul a fost înregistrat, din nou, la Curtea de Apel Constanţa.

Lipsă de procedură cu soţii Rizea 

Părţile „noului“ dosar sunt: ANI, în calitate de reclamant, Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pârât, Cristian Rizea, intimat - persoană cercetată, şi Josette Ane-Marie Rizea, intimat - soţia persoanei cercetate. Aşa cum precizam şi mai sus, dosarul a fost amânat pentru data de 16 septembrie, având în vederea lipsa de procedură cu soţii Rizea.

Bijuterii, tablouri şi icoane în valoare de 42.000 de euro 

Potrivit declaraţiei de avere completate la data de 15 iunie 2015, Rizea are, împreună cu soţia, un loc de parcare, în Bucureşti, în suprafaţă de „22,3“, bijuterii şi ceasuri în valoare de 35.000 de euro, bunuri dobândite între anii 2002-2008. În 2013, familia deputatului a primit, cu ocazia unui botez, bijuterii, tablouri şi icoane în valoare de 42.000 de euro. Asta în timp ce în 2014, la împlinirea vârstei de un an a băiatului - tăierea de moţ -, familia Rizea a primit bijuterii, tablouri şi icoane de 16.500 de euro. Politicianul are economii de circa 136.000 de euro, dar şi datorii, la BRD, din 2011, în valoare de 52101,60 de lei, cu scadenţa în 2016. Cristian Rizea a menţionat un venit anual în valoare de 58.908 lei, în timp ce soţia sa a primit 11.407 lei din indemnizaţia de creştere a copilului.
 
În declaraţia de interese, Rizea a menţionat că este membru fondator al Fundaţiei pentru promovarea Idealurilor Europene.

Citeşte şi 

Fost candidat la parlamentare la Constanta
Deputatul brăilean Cristian Rizea a cedat nervos în faţa judecătorilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii