Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:33 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre, inculpat pentru a patra oară! Femeia pe care n-o s-o uite prea curând - Dana Ana, de la DNA (rechizitoriu)

ro

02 Apr, 2016 00:00 3111 Marime text
Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, deferit Justiţiei pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii, Eveniment, ZIUA de Constanta.
 
Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, a dispus, pentru a doua oară, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa. Mazăre este acuzat în prezenta cauză de luare de mită şi fals în declaraţii (trei infracţiuni). În cauză au mai fost deferiţi Justiţiei Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii (trei infracţiuni), şi Avraham Morgenstern, om de afaceri, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
 
În rechizitoriul întocmit, Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a reţinut că „inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul Social «Henri Coandă», aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Constanţa“.
 
„Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ștefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 de lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Precizăm că din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi către contul personal al primarului Mazăre Radu Ștefan şi 80.000 de euro către contul pus la dispoziţie de fratele său, Mazăre Alexandru, ambele fiind deschise la o bancă din Israel“, conform DNA.
 
„Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate. În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu (ex. iniţierea unor hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham). În declaraţiile de avere formulate în perioada 2011-2012, inculpaţii Mazăre Radu Ștefan şi Mazăre Alexandru nu au menţionat conturile personale deschise la o unitate bancară din Israel, şi nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri“, se mai arată în rechizitoriu.
 
Tot conform procurorilor, în cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin fraţilor Mazăre.
 
„De asemenea, s-a mai dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de 18.550 de euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ștefan cu ocazia percheziţiei domiciliare. Pe parcursul anchetei penale, procurorii au utilizat documente bancare obţinute în cadrul activităţii de cooperare judiciară în materie penală cu autorităţile competente din Israel, Cipru, Lichtenstein şi Austria“, conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
 
Radu Mazăre a demisionat din funcţia de primar al municipiului Constanţa aproape de jumătatea lunii mai 2015. Fostul edil-şef este judecat, în prezent, în patru dosare, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Primul a fost trimis spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti încă din luna octombrie 2008. Vorbim despre celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, unde au fost trimişi în judecată 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prin aceste fapte, conform DNA, a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
Radu Mazăre a fost trimis în judecată şi de Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa, alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu. Dosarul se află la Tribunalul Constanţa.
 
Aproape de finele anului trecut, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de Dana Ana, alături de mai multe persoane, printre ele aflându-se fostul viceprimar al Constanţei, Gabi Stan, cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa şi Sorin Strutinsky. Cauza se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Într-un alt dosar, Avraham Morgenstern a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru o presupusă evaziune fiscală de 10 milioane de euro. Pe scurt, Morgenstern este suspectat că, „în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte“. DNA a calculat un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro.
 
Citeşte şi 
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Avraham Morgenstern – prejudiciu, peste 10.000.000 de euro (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii