Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:25 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorul Constantin Conortos, din DNA Constanţa - „Nicuşor Constantinescu poate să îşi desfăşoare activitatea şi în alte domenii“ (galerie foto)

ro

12 Dec, 2015 00:00 2939 Marime text


Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean, s-a aflat, ieri, în atenţia judecătoarei Adriana Ispas, preşedintele Curţii de Apel Constanţa.
 
Şeful CJC a solicitat revocarea controlului judiciar, măsură preventivă sub care se află în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa, unde a primit, în primă instanţă, 3,6 ani de închisoare cu executare.
 
Procurorul Constantin Conortos, din Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, a solicitat respingerea cererii lui Nicuşor Constantinescu, precizând că revocarea controlului judiciar, în prezenta cauză, este lipsită de motivaţie. „Controlul judiciar trebuie să fie menţinut până la finalul procesului. Martorii ar putea fi influenţaţi. (…) Nicuşor Daniel Constantinescu poate să îşi desfăşoare activitatea şi în alte domenii“, a mai spus Conortos.
 
În ultimul cuvânt, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a cerut să-i fie admisă cererea, să fie lăsat să-şi termine mandatul la şefia CJC, dând asigurări că nu se va sustrage de la cercetarea judecătorească. „Trebuie să continuăm proiectele începute şi să atragem fonduri europene“, a conchis Nicuşor Constantinescu.  
 
Judecătoarea Adriana Ispas a amânat pronunţarea pentru luni.
 
Pe durata controlului judiciar, Nicuşor Constantinescu are următoarele obligaţii:
 
1. să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat
2. să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei
3. să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat
4.să nu depăşească limita teritorială a României
5. să nu comunice direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare cu martorii şi experţii din prezenta cauză, cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa, cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie şi execuţie a celor două hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa care au vizat Centrul Militar Zonal Constanţa (HCJ 153/2009 şi HCJ 339/2012), să nu divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale, direct sau indirect, informaţii din cauza penală
6. să nu exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
În prezent, şeful CJC este judecat în:
 
1 - Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008 - termen la 19 ianuarie 2016.
2 - Dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015 - termen la 13 ianuarie 2016.
3 - Dosarul celor 19 persoane (persoane fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014 - termen la 15 decembrie.
4 - Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol - termen la 19 ianuarie 2016.
5 - Alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), din mai 2014 - termen la 18 decembrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii