Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:13 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorul Boboc, scăpată de acuzaţiile de încălcarea Codului deontologic

ro

15 Mar, 2011 02:41 1868 Marime text
Fostul prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa - în prezent procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa - magistratul Valentina Boboc, a fost absolvită de acuzaţiile de încălcare a Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Sesizarea Comisiei de disciplină pentru procurori privind posibila încălcare a Codului de către Valentina Boboc a fost respinsă de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Conform CSM, prin Hotărârea nr. 39, „Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis respingerea sesizării Comisiei de disciplină pentru procurori nr. 42/CDP/2010 privind posibila încălcare de către doamna Boboc Valentina, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a dispoziţiilor art. 17 şi art. 18 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor". Codul pe care se presupunea că l-ar fi încălcat magistratul a fost adoptat prin Hotărârea CSM nr. 328/24.08.2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 815/8.09.2005. Astfel, conform documentului cu pricina, articolele pe care procurorul a fost acuzat că nu le-ar fi respectat fac parte din Capitolul VI - „Demnitatea şi onoarea profesiei de judecător sau procuror". Articolul 17 prevede faptul că „judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate". În articolul 18 se arată, la alineatul 1, că „relaţiile judecătorilor şi procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de funcţia acestora", în timp ce alineatul 2 prevede faptul că „judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cecilia 14 Mar, 2011 23:44 Nu uitati sa va scoateti unghiile din gat si aveti grija cu vena de la cap...Ar fi pacat sa se piarda asemenea valori care nu pot dormi de grija altuia !!! Merry Christmas !!!