Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul termen, pe 1 octombrie Cine este magistratul care va judeca moartea celor trei fete în restaurantul Beirut din Constanţa (video)

ro

13 Aug, 2015 00:00 2924 Marime text
A fost stabilit primul termen de judecată în dosarul în care George Karam, patronul SC Middle East Partners SRL, firmă care deţinea restaurantul Beirut, din Constanţa, a fost deferit Justiţiei de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Judecătoria Constanţa a fixat primul termen pentru data de 1 octombrie, ora 8.30. Dosarul a fost trimis spre soluţionare, potrivit surselor noastre, completului de judecată prezidat de Ştefania Pîrlogea, din Judecătoria Constanţa.
 
Amintim că restaurantul Beirut din Constanţa a fost distrus într-un incendiu, în data de 5 aprilie 2014. Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu.
 
Ştefania Pîrlogea este absolventă a Institutului Naţional al Magistraturii, ea promovând examenul de capacitate organizat în perioada 5 august - 13 decembrie 2011. Magistratul a fost numit judecător la Judecătoria Constanţa prin decret prezidenţial semnat de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, la data de 6 februarie 2012.
 
Karam a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de distrugere din culpă, una în formă agravată, pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, pentru realizarea construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora - formă agravată, pentru complicitate la abuz în serviciu, construirea fără autorizaţie într-o zonă construită protejată, primirea în muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi pentru 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În cauză, SC Middle East Partners SRL este suspectată de distrugere din culpă - una în formă agravată, de complicitate la realizarea construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora - formă agravată şi complicitate la abuz în serviciu.

Dezastru

Potrivit rechizitoriului, „în cursul anului 2013, în lipsa autorizaţiei de construire, a proiectului avizat de proiectantul iniţial al clădirii sau a expertizei tehnice întocmite de un expert tehnic atestat, prin efort conjugat şi acţiuni simultane şi succesive, inculpatul Karam George, în calitate de administrator al SC Middle East Partners SRL, împreună cu această firmă, precum şi cu inculpaţii Pavel Constantin şi SC Tinel Cristi SRL, a modificat, prin adăugarea unui nivel imobilului - Restaurant Beirut -, corp de construcţie al proprietăţii din bulevardul Tomis, municipiul Constanţa, şi, împreună cu inculpatul Jurcă Dumitru (instalator autorizat), a pus şi menţinut nelegal în funcţiune instalaţia de utilizare a gazelor naturale de la restaurantul mai sus menţionat, cu consecinţa iniţierii incendiului din 5.04.2014, care a avut ca urmare un dezastru, constând în distrugerea imobilului cu destinaţia de restaurant, degradarea clădirii nr. 122 din acelaşi bulevard, a unui alt imobil învecinat, moartea a trei persoane şi vătămarea corporală a altor două“.

„Nu a luat măsuri legale“ 

Tot potrivit rechizitoriului, „Karam George, sprijinit de inculpaţii Pavel Constantin şi Jurcă Dumitru, nu a luat măsuri de securitate în muncă la faza de execuţie şi exploatare a construcţiei şi instalaţiilor Restaurantului Beirut, iar la data de 12.12.2013, la efectuarea reviziei periodice a instalaţiei de utilizare a gazelor de la imobilele avariate la care am făcut referire, împreună cu societatea al cărei administrator era, inculpatul Karam George l-a sprijinit pe inculpatul Jurcă Dumitru care, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de lăcătuş mecanic cu sarcini de verificare a instalaţiilor de gaze în cadrul unei societăţi comerciale de profil, nu a luat măsuri legale, menţinând şi asigurând utilizarea nelegală de către abonatul SC Middle East Parteners SRL a instalaţiei de gaze, cu consecinţa producerii incendiului din data de 5.04.2014, ce a dus la moartea a trei persoane şi vătămarea corporală a altor două, precum şi la distrugerea prin prăbuşire şi mistuire a imobilului Restaurant Beirut - corp construcţie modificată, a clădirii nr. 122 din bulevardul Tomis şi la aducerea în stare de neîntrebuinţare a imobilului învecinat“.

„A falsificat 20 fişe de instruire“ 

Tot din consemnările Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, Karam ar fi angajat 11 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, iar în perioada martie 2011 - noiembrie 2013, „împreună cu inculpaţii Nirlu Gheorghe, Nirlu Sultana şi Coroianu Florentina Gica, a întocmit în fals 18 fişe de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă, pe care le-a folosit cu ocazia a trei verificări efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, ultimul control fiind la data de 11.03.2014“. Procurorii mai arată că „la data de 3.04.2014, împreună cu inculpaţii Iordache Florin şi Zdru Mihaela, inculpatul Karam George a falsificat 20 de fişe de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă“.
 
Aşa cum precizam şi în ediţiile trecute, Karam l-ar fi denunţat pe Cicerone Dincă, poliţist de frontieră în cadrul Gărzii de Coastă, care i-ar fi cerut bani pentru a interveni pe lângă procurorul care a instrumentat dosarul mai sus precizat.
 
Filmuleţ incendiu - Restaurant Beirut

 
Înmormântate în rochii de mireasă - Cele trei dansatoare, arse de vii, carbonizate

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii