Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:46 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presupusul mafiot italian a solicitat extradarea din Romania

ro

26 Feb, 2005 00:00 1176 Marime text

In cursul lunii ianuarie, un cetatean italian acuzat de crima si de apartenenta la structurile mafiote a fost arestat de politistii constanteni * La capturarea acestuia au participat si trei politisti italieni din cadrul "Brigazii Antimafia" din Italia * Operatiunea a fost efectuata luandu-se in calcul o eventuala riposta cu arma de foc a presupusului mafiot

Magistratii de la Curtea de Apel Constanta au solutionat, ieri, cererea autoritatilor italiene privind extradarea cetateanului italian Maurizio Toscano Cesare, in varsta de 39 de ani. Potrivit cererii, italianul este acuzat de savarsirea mai multor infractiuni pe teritoriul Italiei, printre care omor deosebit de grav, furt calificat si nerespectarea regimului armelor si munitiilor. In cadrul sedintei de judecata de ieri, magistratii romani i-au adus la cunostinta lui Maurizio Toscano Cesare acuzatiile statului italian, precum si solicitarea acestora de a-l extrada din Romania. In apararea sa, Maurizio Toscano Cesare a invocat faptul ca documentele prezentate la dosar sunt foarte vechi, iar acuzatiile ii sunt aduse pe nedrept, pentru ca el nu a savarsit infractiunile prezentate de autoritatile italiene. Tanarul a mai spus ca in urma cu mai mult timp, atunci cand se afla in Italia a fost judecat de instantele de acolo. Barbatul sustine ca doua instante l-au gasit nevinovat, in timp ce a treia instanta l-a condamnat pe nedrept. Italianul a declarat, ieri, in fata magistratilor romani ca doreste sa fie extradat in Italia pentru ca astfel poate sa-si demonstreze mai usor nevinovatia. Cererea a fost admisa, astfel ca in scurt timp italianul va parasi Romania. In cursul lunii ianuarie, un cetatean italian, considerat ca membru al unei temute retele mafiote din Italia a fost capturat la Constanta de catre politistii din cadrul sectiei urmariri in colaborare cu cei de la Crima Organizata si trei politisti italieni, membri ai "Brigazii Antimafia". Maurizio Cesare Toscano a fost capturat intr-un apartament situat in bulevardul Ferdinand. Apartamentul fusese inchiriat pe numele unei romance care circula des in afara granitelor, in special in Italia. Tanarul italian era dat in urmarire internationala prin Interpol, acesta fiind cautat pentru omor calificat, furt calificat, incalcarea regimului armelor si munitiilor si incalcarea Legii 497/1974 prevazuta in Codul Penal Italian. Capturarea italianului a fost posibila datorita identificarii acestuia de catre politistii romani din cadrul sectiei Urmariri. Blocul in care se afla individul a fost inconjurat supraveghindu-se toate caile de acces, inclusiv apartamentele de la parter si etajele inferioare de unde, eventual, individul ar fi putut incerca evadarea. Politistii au fost avertizati de omologii lor italieni ca subiectul era cunoscut ca fiind foarte violent si ca prefera sa faca uz de arma atunci cand este haituit. De aceea, politistii au efectuat descinderea cu armele in maini si pregatiti de o eventuala riposta a italianului. Din fericire, actiunea a fost extrem de rapida, asa incat tanarul a fost luat total pe nepregatite, fiind rapid imobilizat si incatusat. Ulterior capturarii acestuia, politistii au constatat ca italianul a intrat in Romania cu acte false, refugiindu-se la Constanta in urma cu cateva luni de zile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii