Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele unei importante secţii din Curtea de Apel Constanţa îşi dă demisia

ro

16 Jan, 2014 00:00 1990 Marime text
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a fost adusă în atenţie cererea formulată de Vasilica Mocanu, judecător în cadrul Tribunalului Tulcea. Conform datelor oficiale, Vasilica Mocanu solicită eliberarea, prin demisie, din funcţia de preşedinte al Secţiei penale din instanţa mai sus precizată. Tribunalul Tulcea face parte din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa. Amintim că, la data de 26 mai 2011, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea în funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Tribunalului Tulcea a judecătoarei Vasilica Mocanu, pentru o perioadă de 3 ani. Mandatul acesteia a început cu data de 26.05.2011 şi trebuia să se încheie la data de 26.05.2014. Vasilica Mocanu a fost numită în funcţia de judecător la Judecătoria Tulcea prin decretul numărul 598 din 13 noiembrie 1997, semnat de fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu. Vasilica Mocanu face parte din colegiul de conducere al Tribunalului Tulcea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii