Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:27 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Porcul gatit la resou

ro

28 Dec, 2002 00:00 1074 Marime text

Shell Gas isi bate joc de constanteni

Constantenii care au avut proasta inspiratie de a-si schimba butelia traditionala cu cea galbena au din ce in ce mai des probleme * La fiecare mare sarbatoare religioasa, acestea dispar efectiv de pe piata, dupa care apar cu pretul majorat * In ajunul Craciunului, buteliile galbene au disparut subit de la centrele de distributie din oras * Zeci de constanteni alergau disperati, pe un ger de crapau pietrele si pe un polei ca oglinda, sa faca rost de gazul cu care sa-si incropeasca mancarea pentru masa inchinata praznicului Nasterii Domnului * La telefonul pentru preluarea comenzilor nu raspundea nimeni pentru a ne oferi vreo lamurire

Ca de obicei in ultima perioada, celebra companie Shell Gas a dat din nou de furca tuturor clientilor sai, lasandu-i pe constanteni fara gazul necesar prepararii bucatelor chiar in ajunul Craciunului. Daca ar fi fost o situatie singulara, nu ar fi fost cine stie ce, numai ca, de la aparitia pe piata a buteliei galbene, constantenii care le-au schimbat pe cele traditionale cu cele tip Shell au avut numai probleme. Destul de frecvent, recipientele galbene dispar fara nici o explicatie de pe piata si reapar cu un pret ceva-ceva mai mare, insa destul de usturator la buzunar. Si cum disparitia din centre se face strategic, fara nici un fel de avertisment, iar pana la epuizarea stocului nu se mai livreaza nimic din depozite, pentru clientii firmei Shell incepe calvarul. Cu butelia pe umar, carata de doua persoane in maini, dusa pe bicicleta, cu sania, de-a dura, direct pe zapada sau cu cine stie ce alte asemenea mijloace de transport ad-hoc, puteau fi vazuti oameni de toate varstele si de ambele sexe, cautand disperati rezolvarea problemei. Cele relatate s-au intamplat de mai multe ori pe parcursul anului 2001, dar si anul acesta. O situatie asemanatoare s-a mai petrecut anul trecut de Revelion. Iar atunci am crezut ca va fi pentru ultima oara. Numai ca nu avea deloc sa fie asa. In ajunul Craciunului de anul acesta, criza de butelii galbene a reaparut la Constanta, disparand din nou fara nici o explicatie. Situatia s-a repetat, dupa un scenariu cunoscut de-acum. Pe strazile Constantei au reaparut oamenii cu buteliile in spate, pe sanii sau in brate. In drumul lor, pe un ger de crapau pietrele si pe un polei ca sticla, oamenii se intalneau cu altii impovarati de aceeasi problema, fiecare sperand sa afle de la cel cu care se gasea unde avea sa gaseasca butelia salvatoare. Numai ca norocul se afla mult prea departe pentru ei.

Cu butelia in spate si injuraturi pe buze

Dupa indelungi peregrinari, oamenii au ajuns din nou la casele lor, mai flamanzi, mai inghetati si mai suparati ca iar i-a prins Craciunul cu butelia galbena goala. Incercand si noi sa aflam cate ceva despre cele intamplate, am sunat la telefoanele din Constanta ale Sucursalei Shell Gas, respectiv 699.000, 512.790, 518.146, 605.111, unde ori nu ne-a raspuns nimeni, ori erau in permanenta ocupate, probabil de catre cei care voiau lamuriri sau tineau neaparat sa transmita ceva injuraturi specifice unui an nou cu bucurie. Multi dintre cei cu care ne-am intalnit in temerara lor incercare de a putea face rost de o butelie spuneau ca vor face tot ce este posibil pentru a scapa de buteliile galbene, sau cel putin de una, pentru ca - trebuie sa spunem - pe piata, butelii tip Petromidia se gaseau peste tot, si din cele negre, si din cele verzi. Multi dintre constanteni care sunt dotati cu butelii galbene si-au pregatit masa de Craciun la resou sau, cei mai fericiti care stau la case, pe soba de lemne. Nu putem sa nu ne aducem aminte cum, anul trecut, firma de butelii galbene a fost implicata intr-un mare scandal, cand OJPC a prins-o cu ocaua mica, adica, exact ca pe un barman de la carciuma din cartier, cu lipsa la gramaj. Mai pe intelesul tuturor, continutul buteliei era cu mult mai mic decat incarcatura standard pe care o afisa, si pentru care crestea din cand in cand pretul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii