Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:41 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţistul Zbenghea a pierdut procesul cu Rutiera

ro

27 Jun, 2011 00:00 1533 Marime text
Poliţistul Constantin Cristian Zbenghea, individul sancţionat de conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa pentru modul în care a acţionat în cazul dispariţiei lectorului universitar doctor Luminiţa Magdalena Călin, a pierdut procesul intentat Biroului Rutier Constanţa.

Pe data de 1 noiembrie 2010, pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 40650/212/2010, având ca obiect „plângere contravenţională CC 7168981". Părţi în acest litigiu sunt Cristian Zbenghea (petent) şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa - Biroul Rutier Municipal, SC Ardaf Constanţa şi Nicolae Mitru, intervenienţi. După câteva amânări, Judecătoria Constanţa a decis, pe data de 23 iunie, să respingă plângerea formulată de petentul Cristian Zbenghea în contradictoriu cu intimat IPJ Constanţa, intervenienţi Mitru Nicolae şi SC Ardaf Constanţa SA, ca neîntemeiată. După cum arătam şi în ediţia trecută, numele lui Nicolae Mitru figurează într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, instanţă care pe data de 28 februarie 2011 a dispus arestarea preventivă a individului. Acesta este acuzat că a spart, la comandă, mai multe automobile de lux. Zbenghea este poliţist la Nicolae Bălcescu şi a fost sancţionat de comanda Poliţiei Constanţa pentru modul în care a acţionat în cazul lectorului universitar doctor Luminiţa Magdalena Călin, femeia dispărută anul trecut pe un câmp din apropierea localităţii Stupina.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii