Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:06 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistii constanteni, tot mai prezenti in peisaj

ro

12 Oct, 2009 02:33 1035 Marime text

După ce, săptămâna trecută, au reuşit depistarea şi destructurarea unei grupări infracţionale implicate în cinci jafuri armate, realizare cu care au neutralizat faptele clasate cu autor anonim pe Constanţa, poliţiştii constănţeni îşi fac simţită tot mai activ prezenţa în lupta cu infracţionalitatea.

48 de ore în acţiune

Week-end-ul trecut, oamenii legii au implemetat o serie de activităţi de prevenire a faptelor antisociale cu scopul de a asigura un climat de siguranţă constănţenilor. Peste 680 de poliţişti din efective de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale şi investigarea fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au vegheat la siguranţa constănţenilor.

22 de infracţiuni şi amenzi de peste o sută de mii de lei

În cele 48 de ore, oamenii legii au verificat funcţionarea în legalitate a 277 de unităţi de alimentaţie publică, 227 de societăţi comerciale şi 157 de case de schimb valutar, în cadrul cărora au constatat 22 de infracţiuni şi au aplicat 530 de sacţiuni contravenţionale în valoare totală de 110.257 lei.

46 de permise ridicate

907 autovehicule au fost scoase din trafic şi verificate, 1.334 de persoane - legitimate şi 122 de conducători auto au fost supuşi etilotestului Drager. Ca urmare a neregurilor depistate, poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării, 46 de permise de conducere şi 19 certificate de înmatriculare. De asemenea, prezenţa oamenilor legii pe străzi a dus la aplanarea a 72 de conflicte.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii