Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:32 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistii cercetati pentru furtul de cocs, fara interdictii

ro

10 Jun, 2009 01:49 3794 Marime text
comvex.jpgAgenţii de poliţie au intrat în vizorul procurorilor după ce telefoanele suspecţilor au fost interceptate

Procurorii constănţeni încă n-au finalizat ancheta în ceea ce-i priveşte pe cei cinci agenţi de poliţie cercetaţi pentru implicarea în furturile masive de cocs de la SC Comvex SA Constanţa. Totuşi, potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, nici faţă de agentul Mugurel Alexa, din cadrul Poliţiei de Frontieră, şi nici faţă de agenţii Iuliu Cosmin Buştiuc, Constantin Ispas, George Munteanu şi Viorel Nelepcu, din cadrul Poliţiei Port Constanţa, nu s-a luat vreo măsură preventivă.

Cu alte cuvinte, cei cinci poliţişti nu au niciun fel de interdicţie, nici pe aceea de a părăsi localitatea de domiciliu, nici pe cea de a părăsi ţara. Iar asta, în condiţiile în care sunt cercetaţi pentru complicitate la crearea unui prejudiciu de aproape 590.000 de lei. Cei cinci oameni ai legii au intrat, la rândul lor, în atenţia anchetatorilor din cauza furturilor masive de cocs de la SC Comvex SA, din vara şi toamna anului trecut. Concret, este vorba despre un dosar în care opt persoane, printre care Daniel Dimciu Enache, Cristinel Atodiresei şi Cristinel Nicu Ţigmeanu, au fost trimise în judecată pentru un prejudiciu de aproape 590.000 de lei. Potrivit actului de trimitere în judecată a celor opt, aceştia ar fi sustras circa 240.620 kg de cocs, iar acuzaţiile ce li se aduc sunt de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, furt calificat, asociere în vederea comiterii de infracţiuni şi spălare de bani. Pe 30 ianuarie 2009, În acelaşi document prin care suspecţii au fost trimişi în judecată, procurorii Parchetului Tribunalului au decis „disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor faţă de agenţii de poliţie Mugurel Alexa, Iuliu Cosmin Buştiuc, Constantin Ispas, George Munteanu şi Viorel Nelepcu".

politisti_cocs_comvex.jpgTelefoane ascultate

De altfel, în acelaşi rechizitoriu al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, din dosar 1042/P/2008, se arată că „astfel cum rezultă din listingurile telefonice, învinuitul Gurzu Vasile (n.r. unul dintre suspecţi) a purtat, în momentul săvârşirii faptelor, convorbiri telefonice cu inculpatul  Enache Dimciu-Daniel, persoană care, la rândul său, l-a contactat pe numitul Alexa Mugurel, agent al Poliţiei de Frontieră ce asigura paza în zona SC Chimpex SA Constanţa". După cum sunt prezentate faptele în rechizitoriul întocmit de procurori, s-ar părea că respectivul poliţist de frontieră le-a dat o mână de ajutor indivizilor. De altfel, anchetatorii spun că „lucrătorul de poliţie, la rândul său, îi contacta pe numiţii Bădeanu Adrian, agent de pază la poarta de acces a SC Chimpex SA, şi Burţilă Lucian, macaragiu în cadrul aceleiaşi societăţi". „Tot din aceleaşi desfăşurătoare telefonice", se mai arată în rechizitoriu, „rezultă că, după contactarea învinuiţilor Dedius Vasile şi Cristea Laurenţiu, inculpatul Ţigmeanu Cristinel Nicu purta convorbiri telefonice cu agentul de poliţie Alexa Mugurel (din cadrul Poliţiei de Frontieră), respectiv cu agenţii de poliţie din cadrul Serviciului de Poliţie Maritimă Port Constanţa, Buştiuc Iuliu Cosmin, Ispas Constantin, Munteanu George şi Nelepcu Viorel". În ceea ce-i priveşte pe cei patru agenţi din cadrul Poliţiei Port Constanţa, comisarul-şef Ştefan Munteanu, şeful Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa, a declarat, la scurt timp după ce a fost făcută publică implicarea poliţiştilor în furtul de cocs, că au fost mutaţi pe alte posturi, până la finalizarea anchetei, pentru a nu mai exista tentaţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii