Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:31 22 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Poliţiştii au confiscat păpuşi

ro

20 Jul, 2013 00:00 566 Marime text
Poliţiştii Serviciului Transporturi Maritime în colaborare cu inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa-Sud Agigea au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor comise în legătură cu operaţiunile de import-export şi a produselor contrafăcute sau piratate.

Astfel, în urma unui control efectuat la un container sosit în Portul Constanţa Sud - Agigea, au fost identificate peste 840 de păpuşi purtând însemne figurative identice cu mărci protejate de legislaţia în vigoare, bunuri în valoare de aproximativ 12.600 de euro.

Jucăriile au fost reţinute de către organele vamale în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit un dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 din Legea 84/1998.

Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a prejudiciului creat, a identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii