Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:32 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţist în Garda de Coastă Supravieţuitorul accidentului de la Comana, aproape liber

ro

06 Jun, 2012 03:23 2404 Marime text
interviu_Dinu_Gheorghe_1.jpgMagistraţii Judecătoriei Mangalia au admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de Marius Marin Ivan, poliţist de frontieră, salariat în cadrul Gărzii de Coastă. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs, iar cauza urmând a fi judecată de Tribunalul Constanţa.

Pe data de 23 mai, pe rolul Judecătoriei Mangalia a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 1811/254/2012, cu obiect „cerere de liberare provizorie sub control judiciar", cauză în care poliţistul Marius Marin Ivan are calitatea de petent. Ieri, magistraţii au admis cererea mai sus precizată, însă angajatul Gărzii de Coastă nu poate ieşi, încă, din Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei. Este foarte probabil ca procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia să atace decizia de judecătorilor. În cazul în care Tribunalul Constanţa va respinge acţiunea procurorilor, Marius Marin Ivan se poate întoarce acasă. Amintim că, potrivit lucrătorilor Serviciului Rutier Constanţa, în după-amiaza zilei de 15 mai, Marius Marin Ivan ar fi condus un automobil, marca Opel, model Vectra, dinspre Comana către Agigea. Aproape de localitatea Comana, pe sensul de mers către Constanţa, Ivan ar fi pierdut controlul volanului a părăsit parte carosabilă şi a lovit doi pomi. În urma impactului deosebit de puternic, Doru Jica, de 40 de ani, poliţist de frontieră tot în Garda de Coastă, pasager în Opel, a decedat la faţa locului. La scurt timp după reţinerea lui Ivan, poliţiştii de la Rutieră au arătat că viteza aproximativă a automobilului în care se aflau cei doi poliţişti de frontieră, aceasta fiind între 110 şi 115 kilometri pe oră. Marius Marin Ivan avea o alcoolemie de 1,90 grame la mie, în timp ce poliţistul decedat avea 1,50 grame la mie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gigi 06 Jun, 2012 10:50 Cu un avocat fost procuror cum vreti altfel. va fi eliberat pentru ca procurorii nu au depus recurs, se vor pierde pe drum probe si sa vedeti ca mortul este in final vinovat...Este Romania..