Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţia, Jandarmeria şi Garda de Coastă, la datorie de Paşti

ro

12 Apr, 2012 00:00 890 Marime text

În perioada 11 - 16 aprilie, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a suplimentat numărul poliţiştilor care vor acţiona cu prioritate pentru menţinerea climatului de siguranţă şi linişte publică, îndeosebi în zona lăcaşurilor de cult aparţinând Arhiepiscopiei Tomisului, unde se vor desfăşura manifestări religioase premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox.

Ţinând cont de faptul că în această perioadă vor avea loc manifestări religioase, cu o participare numeroasă şi un aflux important de persoane, 400 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa vor derula activităţi de menţinere a ordinii şi liniştii publice împreună cu partenerii tradiţionali (Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanţa şi Garda de Coastă Constanţa. În acest context, zonele adiacente spaţiilor în care vor avea loc manifestări religioase vor fi aglomerate prin prezenţa cetăţenilor, precum şi prin numărul mare de autovehicule ce vor fi parcate în imediata apropiere a acestora, fapt ce implică adaptarea corespunzătoare a activităţilor şi măsurilor ce se impun pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică şi prevenirea furturilor de şi din auto.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii