Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polifroni si ai lui, pusi in libertate

ro

23 Jul, 2010 01:53 2758 Marime text
Polifroni_canabis_ONLINE.jpgDimu Polifroni, Tudor Staicu, Marius Safir şi Nicuşor Lupuşoru, cei patru afacerişti arestaţi la sfârşitul lunii iunie sub acuzaţiile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, furt calificat de produse petroliere şi complicitate la furt calificat, au fost eliberaţi.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis recursurile celor patru împotriva prelungirii stării de arest preventiv dispuse în cazul lor şi au decis că suspecţii pot fi anchetaţi în stare de libertate. Tribunalul a casat hotărârea Judecătoriei Constanţa, prin care era admisă solicitarea procurorilor de prelungire a arestului pentru cei patru. Alături de ei mai sunt cercetaţi, tot în stare de libertate, şi Florian Pîrvu şi Iordan-Georgian Maior, despre care există indicii că erau beneficiarii produselor sustrase. Potrivit anchetatorilor, Dimu Polifroni, Marius Safir, Tudor Staicu şi Nicuşor Lupuşoru „sunt implicaţi în activităţi de sustragere ţiţei, din conducta magistrală Midia, Depozit Nord Constanţa, aparţinând SC Conpet SA". Conducta respectivă traversează Ferma nr. 3 Mamaia Sat, unde, foarte convenabil, se află punctul de lucru declarat al SC PDM Star Exim SRL Constanţa, administrată de Polifroni. În urma anchetei, s-a stabilit că din incinta Fermei nr. 3 se sustrăgea combustibil, care ulterior era transportat cu autocamionul CT 08 RVT, al lui Marius Safir, la rezervoarele aflate în incinta fostei SC Munca Ovidiu SA. „Produsul petrolier sustras din incinta fermei şi depozitat în rezervoarele de la SC Munca Ovidiu SA era livrat către diferiţi cumpărători, a căror intermediere era realizată de către inculpatul Lupuşoru Nicuşor - zis «Nicu»", au precizat procurorii. Înarmaţi cu informaţia că se pregăteşte o nouă tranzacţie, anchetatorii s-au pregătit şi ei şi au pus la cale un flagrant. Acesta a avut loc la sfârşitul lunii iunie, iar Dimu Polifroni, Tudor Staicu şi Marius Safir au fost prinşi în timp ce încărcau o cisternă cu produs petrolier, dintr-un rezervor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii