Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:45 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pilat, cu ghipsul la instanta

ro

17 Jun, 2010 04:24 2425 Marime text
cap_12.jpgDosarul în care Ionel Pilat, Constantin Babuş şi Marius Tărcatu, directori din administraţia publică locală, sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, a fost amânat pentru luna septembrie. Judecătorii Curţii de Apel au fost nevoiţi ieri să încuviinţeze solicitarea transmisă de avocatul lui Dumitru Burcin, denunţătorul lui Babuş şi parte vătămată în proces, de a acorda un nou termen de judecată.

Avocatul şi-a motivat lipsa precizând că este internat în spital şi nu poate fi prezent în sala de judecată. Cu toate acestea, o prezenţă inedită la instanţă a fost cea a lui Ionel Pilat, care a venit cu mâna în ghips, după ce a suferit un accident, căzând pe scări în urmă cu câteva săptămâni. Dincolo de acest aspect, dată fiind cererea de amânare lăsată la dosar, Curtea de Apel a acordat un nou termen de judecată, pe data de 8 septembrie. Iniţial condamnaţi de Tribunalul Constanţa pentru fapte de corupţie, dar achitaţi apoi de Curtea de Apel, Constantin Babuş şi Marius Tărcatu au fost acuzaţi de luare de mită şi complicitate la luare de mită. Mai puţin norocos, Ionel Pilat a fost condamnat de două instanţe pentru şantaj, însă, în prezent, cazul se află în faza de rejudecare a apelului, la Curtea de Apel. Cei trei suspecţi au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, care i-au acuzat de săvârşirea unor fapte de corupţie. Anchetatorii au ajuns la ei în urma unui denunţ formulat de Dumitru Burcin, care l-a acuzat pe Babuş că i-ar fi cerut şpagă, iar pe Tărcatu că ar fi fost complice la această infracţiune. În privinţa lui Tărcatu, Burcin a susţinut că acesta l-ar fi şantajat să-i vândă restaurantul la un preţ neînsemnat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • corius 17 Jun, 2010 10:39 HOTII SI BANDITII primariei ;PILAT,TARAN si altii ca ei .CINE NE POATE SCAPA DE EI? POATE DL. PRIMAR chiar asa dle primar nu sunteti curios sa vedeti ce activitatii desfasoara acesti hoti din bani publici INCERCATI VA RUGAM FRUMOS putina curatenie nu v-ar strca.