Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 1.100 de sancţiuni aplicate în câteva zile

ro

06 Jun, 2012 03:26 1079 Marime text
În perioada 1 - 4 iunie, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a suplimentat numărul poliţiştilor care au acţionat cu prioritate pentru menţinerea climatului de linişte publică şi de siguranţă a traficului rutier. Astfel, peste 500 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au derulat activităţi împreună cu partenerii tradiţionali (Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanţa şi Garda de Coastă Constanţa), în zone unde au avut loc manifestări cu o participare numeroasă şi un aflux important de persoane, ce au impus adaptarea de misiuni specifice. În această perioadă poliţiştii constănţeni au organizat 21 de acţiuni specifice, fiind aplicate 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 16.280 de lei, nefiind înregistrate evenimente deosebite. De asemenea, poliţiştii rutieri au derulat un număr de şase acţiuni, aplicând un număr de 1.188 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 191.943 de lei, fiind reţinute 26 de permise de conducere, printre care 17 pentru conducerea autovehiculelor cu o viteză mai mare decât limita legală, trei pentru conducerea autoturismelor sub influenţa alcoolului, trei pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare, doi pentru neacordarea de prioritate auto, fiind retrase şi 19 certificate de înmatriculare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii