Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:58 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Percheziţii la firma controlată de Costică Zelcă Ginerele Daniel Perifan şi alte trei persoane, reţinuţi pentru infracţiuni economice

ro

16 Apr, 2015 00:00 5191 Marime text
Trei persoane, printre care şi Daniel Perifan, fratele fostului şef al OPC Cosntanţa, Mihai Perifan au fost reţinute ieri într-un caz de evaziune fiscală şi spălare de bani. Ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor din Constanța au efectuat 11 percheziţii, În Constanţa, Mamaia şi Mihail Kogălniceanu la firmele şi locuinţele unor persoane bănuite de comiterea de infracţiuni economice, evaziune fiscală și spălare de bani. Este vorba despre Daniel Perifan, Nicolae Geambazu şi Costel Began. Cei trei au fost reţinuţi ieri pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie propuşi spre arestare. Aceştia sunt suspectaţi că ar fi derulat, printre altele, mai multe achiziţii de utilaje de panificaţie, producând un prejudiciu de aproape cinci milioane de euro. Cele trei persoane ar fi achiziţionat utilajele accesând fonduri europene, folosindu-se, prin sistemul „suveică“, de firme fantomă.

Puşi pe jar la fabrica de pâine

Descinderi au avut loc la sediul unei fabrici de pâine de pe strada Industrială nr. 9. Oamenii legii au căutat acte care să dovedească informaţiile pe care le deţineau, anume că reprezentanţii firmei fac evaziune fiscală. Firma percheziţionată, Megasimitis SRL, a fost înfiinţată în anul 2003 la Tulcea, dar apoi transferată la Constanţa în 2010. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma era deja în insolvenţă având administrator judiciar (Maestro SPRL). Asociaţi în firmă sunt Geambazu Nicolae Florin (95%), care este şi administratorul societăţii şi Geambazu Mihail, ambii din judeţul Tulcea. Cei doi mai apar că asociaţi şi în firma Sky Scraper SRL din Constanţa.

Societatea lui Costică Zelcă, percheziţionată

O altă firmă percheziţionată este firma unde Daniel Perifan este implicat alături de socrul său, Costică Zelcă - Romfish Marina SRL. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, Daniel Perifan (25%) apare în SC Romfish Marina SRL alături de Zelcă (50%), socrul său - conscutul om de afaceri, recunoscut ca un apropiat al echipei Mazăre-Constantinescu, proprietar al unor hoteluri din Mamaia, dar şi al mai multor imobile din Constanţa şi Binali Tarakci, din Turcia, care deţine o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 25%. Administratorul firmei este Binali Tarakci, iar domeniul de activitate al unităţii este „pescuitul maritim “. Turcul figurează, alături de Adriana Bolboceanu şi de Geo Iulian Bolboceanu, în SC Corsa Company SRL, firmă în care a fost cooptat, în 2006, Georgică Giurgiucanu, unul dintre cei aproape 40 de inculpaţi ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa. În cauza mai sus precizată, Giurgiucanu este judecat, din 2008, alături de mai multe persoane, printre acestea aflându-se Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu.

Fratele Daniel, în arest alături de Mihai Perifan

Surprinzător este că Daniel Perifan a ajuns în arestul IPJ Constanţa chiar în ziua în care s-a decis menţinerea în arest a fratele său, Mihai Perifan, fostul şef al OPC Constanţa. Decizia a fost luată ieri de judecătoarea Marinela Mitan, din Tribunalul Constanța. Mihai Perifan a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru dare de mită. Damu Fudulea este acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Firmele pentru care a vrut să intervină şeful OPC, percheziţionate?

Mi mult, potrivit unor surse judiciare, ruda pentru care ar fi intervenit şeful OJPC Constanţa ar fi tocmai fratele său, Daniel Perifan. „La data de 19 martie 2015, inculpatul Perifan Mihai, pe baza informațiilor primite de la celălalt inculpat, a promis unui ofițer de poliție suma de 15.000 euro, pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta, de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluție favorabilă pentru o rudă a sa și societățile apropiate acesteia, dându-i în aceeași zi suma de 14.000 euro. La data de 20 martie 2015, în același scop, inculpatul Perifan Mihai a remis aceleiași persoane suma de 1.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante “, conform DNA. Aşadar, este foarte posibil ca „societăţile apropiate “rudei sale să fie tocmai acestea la care s-au făcut ieri percheziţii, iar Mihai Perifan să fi ştiut foarte bine situaţiile descoperite astăzi de poliţişti.

Citeşte şi
Referatul DNA privind arestarea lui Mihai Perifan şi a lui Damu Fudulea (document)

Daniel Perifan are „în mână“ Oficiul pentru Registrul Comerţului Constanţa

După cum informa cotidianul ZIUA de Constanţa în august 2014, Daniel Perifan este cel care a pus la bătaie spaţiul din bulevardul Tomis nr. 476, noul sediu al Oficiului pentru Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ce are o suprafaţă de 1.413 mp.

Daniel Perifan, figura, anul trecut, ca asociat într-o singură firmă, respectiv SC Romfish Marina SRL, înfiinţată în 2011, cu o cifră de afaceri, raportată la finalul anului 2013, de 347.964 de lei, un profit net zero şi cinci salariaţi. Numele lui Perifan mai este legat şi de alte două firme, după cum arată datele de la Registrul Comerţului, respectiv SC GMD Automobile SRL şi SC Sale & Lease SRL, acestea două fiind însă radiate. Poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor spun că ei realizau un circuit de tip carusel pentru a nu plăti TVA şi impozite. Totodată, de la o firmă fantomă, aceştia ar fi retras banii investiţi“ pentru rambursări fictive.
 
Marcel Costel Began, cel despre care oamenii legii spun că acţiona ca „săgeată“ este născut în 1982 în Ovidiu şi apare ca asociat în Columna Paper SRL, radiată însă din 2013.

Ti-a placut articolul?

Comentarii