Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:39 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții într-un dosar de infracțiuni contra patrimoniului

ro

24 Nov, 2016 09:07 1389 Marime text
Polițiștii din Botoșani efectuează, astăzi, percheziții, la domiciliile a doi tineri din județul Bacău, bănuiți de comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, a anunțat, joi dimineață, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Daniela Gheorghiescu, potrivit Agerpres.
 
Acțiunea polițiștilor are drept scop probarea activității infracționale a doi bărbați, în vârstă de 27 și respectiv 32 de ani, ambii din localitatea Dărmănești, județul Bacău, bănuiți de comiterea unui furt calificat.
 
'În fapt, cu privire la cei doi există suspiciunea rezonabilă că la data de 6 noiembrie 2016 ar fi pătruns prin efracție în locuința unei persoane vârstnice din comuna Coșula, județul Botoșani, de unde ar fi sustras peste 7.000 de lei', susține Gheorghiescu.
 
Potrivit acesteia, polițiștii urmăresc identificarea și ridicarea oricăror mijloace utile în probarea activității infracționale a persoanelor în cauză.
 
Acțiunea este desfășurată de lucrătorii Serviciului Investigații Criminale și cei ai Secției de Poliție Rurală 8 Flămânzi, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Botoșani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii