Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:45 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru amatorii de senzaţii tari Zonele fierbinţi ale turismului sexual de la Constanţa (galerie foto)

ro

02 Aug, 2011 00:05 64232 Marime text
prostitutie_prostituate_coarde_popas_cismea_17.jpgSex pe bani şi în natură se mai poate face la câţiva paşi de podul Agigea, peste canalul Dunăre-Marea Neagră, între Eforie Nord şi Agigea, înainte de drumul care duce către Portul Constanţa Sud - Agigea, precum şi la intersecţia drumului naţional 39 cu şoseaua care duce la Costineşti

Pe raza judeţului Constanţa, mai ales în sezon estival, îşi desfăşoară activităţile zilnice câteva sute de prostituate. Categorisite ca şi „tiriste" ori „de lux", „fetiţele" sunt, de cele mai multe ori, consecvente în ceea ce priveşte locul în care abordează posibilii clienţi. La o scurtă trecere în revistă, pe majoritatea arterelor din Constanţa pot fi observate prostituate, însă există şi o excepţie: DN 38, porţiunea dintre Agigea şi Negru Vodă, până la intrare în Bulgaria, drum pe care „fetiţele" nu au, momentan, niciun „punct de lucru". Nu sunt de trecut cu vederea nici prostituatele din Piaţa Ovidiu (municipiul Constanţa), care şi-au făcut un obicei din a-şi jefui clienţii, înainte ca aceştia să ducă „misiunea" la bun sfârşit.

prostitutie_2.jpgCunoscută pe timpul regimului comunist ca şi „izvorul" prostituţiei, Poarta 1 a Portului Constanţa a fost detronată de vestitele bariere de pe strada Caraiman, loc în care fetiţele acostează persoane în vederea întreţinerii de raporturi sexuale pentru diferite sume de bani, 30, 40 ori 50 de lei, depinde de client. Site-ul http://curvedinconstanta.blogspot.com/ informează că „cea mai celebră locaţie este pe strada Caraiman la trecerea de cale ferată dinspre Far. Acolo sunt mai tot timpul 5-6 (n.r. prostituate). Actul se produce într-o baracă unde activa cel care ridica şi cobora bariera de la calea ferată, acum bariera este automată". Baraca mai sus precizată face parte din patrimoniul statului şi nu poate fi demolată, decât dacă autorităţile din Bucureşti îşi dau acordul. Pe locul doi se află bulevardul Aurel Vlaicu, zona fostului târg de legume, iar potrivit http://curvedinconstanta.blogspot.com/ actul sexual se consumă între boscheţi, în timp ce „fetiţele" din zona Real 2, care se plasează pe locul trei, îşi servesc clienţii în câteva barăci aflate în paragină. „Seara este imposibil să le ratezi cu privirea pentru că ard câte un cauciuc în fiecare seară. Probabil îl plătesc în natura pe la camionagii. Locul patru este ocupat de prostituatele aflate la ieşirea din municipiul Constanţa, pe sensul de mers către Carrefour, unde „servirea" se face aproape de Lacul Siutghiol. Pe poziţia cinci a topului se află fetele „postate" la jumătatea distanţei dintre Constanţa şi Valu lui Traian. „Lângă mănăstirea în construcţie, bună aşezare, poate iese şi de-o mântuire. Actul se produce în pădure sau într-o clădire părăsită din apropiere. 6: aproape de sensul giratoriu de la Ovidiu Sud. Câte 2-3 (n.r. prostituate). Actul se produce în boscheţi", conform http://curvedinconstanta.blogspot.com/.

Lista „veselă" continuă cu cimitirul din Siminoc

Sex pe bani se mai poate face la câţiva paşi de podul Agigea, peste canalul Dunăre-Marea Neagră, între Eforie Nord şi Agigea, înainte de drumul care duce către Portul Constanţa Sud - Agigea, precum şi la intersecţia drumului naţional 39 cu şoseaua care duce la Costineşti, aproape de pădurea de la Cuza-Vodă, la ieşire din oraşul Cernavodă, sensul de mers către Constanţa. Mai mult decât atât, prostituţie se face şi aproape de cimitirul din localitatea Siminoc. După cum arătam şi mai sus, pe majoritatea arterelor din Constanţa pot fi observate prostituate, însă există şi o excepţie: DN 38, porţiunea dintre Agigea şi Negru Vodă, până la intrarea în Bulgaria.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • lenin 02 Aug, 2011 12:17 proxenetii de pe str olteniei de la barierele caraiman abator si aurel vlaicu-baba novac fac de ani de zile milioane euro-stiu si procurorii diicot-gil mina in mina cu av lor tibi ionescu si pavel si rapotan si manea si semiral si bogdan si filip si dana si barbasu de la sectia 2 -iau spaga pe fata -dna dgipi sri tac-iau spaga