Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pedepse cu suspendare 200 de milioane, de la Călin şi Frumuşelul pentru Cristel

ro

24 May, 2011 02:50 1980 Marime text
Călin, Frumuşelul şi Cristian Gherghişan îl vor despăgubi pe Cristel cu 200 de milioane de lei vechi. Aceasta a fost sentinţa pronunţată ieri de judecătorii Tribunalului Constanţa în completul format din preşedintele Cornelia Dumitra într-unul din mega-dosarele răfuielilor din lumea underground constănţene.

Dincolo de despăgubirile morale de sute de milioane de lei vechi, cei trei au fost obligaţi de instanţă să-i achite şi spitalizarea victimei, costurile ridicându-se la 8.700 de lei. Totodată, indivizii, pe numele lor adevărate Lucian Călimărea (Călin Nebunul), Petrică Tomescu (Frumuşelul) şi Cristian Gherghişan, au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea, dar cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Concret, Călin şi Frumuşelul au luat câte trei ani de detenţie, cu termen de încercare de cinci ani, în timp ce Gherghişan a fost condamnat la doi ani şi jumătate, cu termen de încercare de patru ani şi şase luni. Sentinţa Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ci poate fi atacată în apel, acesta urmând să se judece la Curtea de Apel Constanţa. Nu este însă de trecut cu vederea faptul că verdictul vine la aproape patru ani de la înregistrarea dosarului pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa, timp în care cauza a suferit nenumărate amânări şi a fost suspendată de două ori, în urma excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de apărare. În rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Tomescu, Gherghişan şi Călimărea erau acuzaţi că, la iniţiativa lui Gherghişan, aceştia l-ar fi atacat pe Cristel, pe numele real Cristian Marian Gheorghiu, în atelierul auto aparţinând SC Auto Stop Stil SRL, de pe strada Atelierelor. Altercaţia s-a petrecut în luna februarie 2007, iar în cauză a fost cercetat iniţial şi Cristian Fălcuş, zis Ipu, individul fiind scos de sub urmărirea penală ulterior, din lipsă de probe. Nu de acelaşi noroc s-au bucurat şi Călimărea, Tomescu şi Gherghişan, aceştia fiind trimişi în judecată pentru tentativă de omor calificat, comisă în public şi cu premeditare. Ulterior, judecătorii au confirmat acuzaţiile aduse de procurori.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii