Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:20 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pe cine a supărat sentinţa vicepreşedintelui în procesul Vasea

ro

02 Apr, 2012 01:30 2361 Marime text
cap_6.jpgCondamnaţi la câte patru ani şi respectiv patru ani şi jumătate de închisoare, cu executare efectivă în penitenciar, presupuşii „şefi" ai lumii underground constănţene, fraţii Miţu şi Traian Vasea s-au aruncat la mila Curţii de Apel, metaforic vorbind, solicitând achitarea.

La rândul lor, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au considerat prea mici pedepsele primite de renumiţii Vasea şi tovarăşii lor, în contextul în car aceştia au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor calificat, iar instanţa le-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, condamnându-i în final pentru vătămare corporală gravă, faptă pentru care limitele de pedeapsă sunt mai scăzute. Sentinţa a fost pronunţată de judecătorii Tribunalul Constanţa, în completul prezidat de magistratul Teodor Viorel Gheorghe, vicepreşedintele instanţei. Aşa cum am menţionat în ediţiile anterioare, în afară de pedepsele cu închisoarea, cei doi Vasea au fost obligaţi să îi achite lui Stila Sarafu daune morale de 50.000 de lei, instanţa hotărând să instituie sechestrul asigurător asupra automobilelor acestora. Dacă sentinţa instanţei va rămâne definitivă, suma respectivă va trebui să fie achitată de fraţii Vasea alături de Victor Şerban, zis Gogu, condamnat alături de aceştia la şase ani de închisoare, de Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, condamnat la şapte ani, dar şi de moştenitorii lui Usein Sali, zis Ussi, pentru care s-a încetat procesul penal, dat fiind că a decedat în cursul judecării dosarului. Rămâne de văzut dacă sentinţa va fi atacată şi de ceilalţi suspecţi care au fost condamnaţi, în afară de fraţii Vasea, dar şi de către părţile vătămate. În orice caz, date fiind apelurile declarate în cauză, procesul se va relua la Curtea de Apel Constanţa. De menţionat că instanţa Curţii de Apel este cea care a dispus, în urmă cu aproape cinci ani, eliberarea din arest a suspecţilor, după ce Tribunalul hotărâse ca aceştia să fie judecaţi în stare de arest preventiv.

Ti-a placut articolul?

Comentarii