Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pastilă amară pentru DNA Sorin Strutinsky revine funcţia de administrator al Soti Cable Neptun? (rechizitoriu)

ro

30 Apr, 2016 00:00 2648 Marime text
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au respins, ieri, contestaţia procurorilor DNA formulată împotriva deciziei prin care omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky i s-a permis întoarcerea pe postul de administrator al SC Soti Cable Neptun SRL.
 
Decizia de ieri este definitivă şi a fost luată în dosarul în care Strutinsky a fost trimis în judecată alături de Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, de fostul viceprimar al Constanţei, Gabi Stan, şi de alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa.
 
Sorin Gabriel Strutinsky este judecat într-un alt dosar, cauză aflată pe rolul Tribunalului Constanţa. Aici, Strutinsky este acuzat de patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, dar şi de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată. Omul de afaceri Dorin Lazia are calitatea de martor denunţător. 

Citeşte şi 

UPDATE. Televiziunea abonată la bani publici, la ananghie
Strutinsky se întoarce la Soti Cable Neptun. Firma a intrat în insolvenţă


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Gabriel-Sorin Strutinsky, „trezorierul“ tandemului Mazăre – Constantinescu (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii