Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:19 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Păi, f… în c... pe mă-ta!“ Parchetul General al României a clasat dosarul lui Radu Mazăre (video+document)

ro

02 Mar, 2015 00:00 3705 Marime text
 „Păi, f… în c... pe mă-ta, când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!?“

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au închis dosarul în care Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat un denunţ faţă de Radu Ştefan Mazăre, edilul-şef al municipiului Constanţa, pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de presiuni asupra justiţiei, prevăzută şi pedepsită de art. 276 Cod Penal. Aproape de jumătatea lunii septembrie 2014, în timp ce susţinea un discurs la Conferinţa Judeţeană a PSD Constanţa, la Casa de Cultură a Sindicatelor, primarul a înjurat un procuror, spunându-i „f… în c… pe mă-ta!“. Magistratul vizat ar fi fost Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, cea care îl cercetează în Dosarul Campusului social „Henri Coandă“ pentru luare de mită şi fals în declaraţii. Dana Ana este magistratul care l-a încătuşat şi trimis în judecată pe Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, pentru că ar fi săvârşit 24 de infracţiuni. 
 

Pe data de 15 septembrie 2014, ca urmare a unor declaraţii publice făcute la data de 12 septembrie 2014 de primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, cercetat în dosarul nr. 2/P/2014 aflat în faza de urmărire penală, Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat faţă de acesta un denunţ pentru săvârşirea infracţiunii de presiuni asupra justiţiei, prevăzută şi pedepsită de art. 276 Cod Penal. Denunţul a fost formulat în temeiul dispoziţiilor art. 290, combinat cu dispoziţiile art. 289 C.pr.pen., şi a fost înaintat, în aceeaşi zi, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare. În urma cercetărilor specifice, procurorii au constatat că „Mazăre Radu Ştefan are calitatea de inculpat în dosarul nr. 2/P/2014 (n.r. Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“), aflat în faza de urmărire penală la Direcţia Naţională Anticorupţie. La data de 12.09.2014, potrivit relatărilor apărute în mass-media, la o reuniune publică a organizaţiei de partid din care face parte, Mazăre Radu Ştefan a făcut următoarele afirmaţii: «Poate să te ia cu mascaţii de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile, pe motiv de urgenţă, şi, timp de cinci luni de zile, în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii. Păi, (n.r. limbaj trivial la adresa procurorului de caz), când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!? De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca noi, care mai stăm pe aici liberi, neliberi, să trăim într-o ţară normal»“, conform documentelor Anticorupţie.

 „Influenţarea şi intimidarea procurorului“

Procurorii au mai informat că, „potrivit dispoziţiilor art. 276 C. pen., este incriminată fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către organul de urmărire penală a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a-l influenţa sau intimida“. „Caracterul nereal al acestor afirmaţii rezultă din analiza activităţilor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 2/P/2014, despre care inculpatul avea cunoştinţă în urma exercitării drepturilor procesuale referitoare la accesul la dosar.

Totodată, împrejurarea în care Mazăre Radu Ştefan a făcut aceste afirmaţii, caracterul lor public şi limbajul folosit denotă scopul urmărit de făptuitor, respectiv influenţarea şi intimidarea procurorului care efectuează urmărirea penală în cauză“, potrivit DNA.

 Răspunsul Parchetului General 

La solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa, Parchetul General al României a precizat că dosarul privind denunţul celor de la Anticorupţie faţă de Radu Ştefan Mazăre, pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de presiuni asupra justiţiei, a fost soluţionat prin ordonanţă de clasare. Şi asta pentru că fapta pentru care s-au efectuat cercetări a fost dezincriminată.

Mită şi fals în declaraţii 

 În Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, Dana Ana îl mai cercetează pe afaceristul israelian Avraham Morgenstern, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, dar şi pe Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, senator în Parlamentul României, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.  Recent, Avraham Morgenstern a fost trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, cauza fiind trimisă spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Avraham Morgenstern – prejudiciu, peste 10.000.000 de euro (document)


 
Radu Mazăre, discurs la Conferinţa Judeţeană a PSD Constanţa


 
Edilul-şef al municipiului Constanţa, luat de la masă de mascaţi

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii