Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial, despre noile prevederi aplicate de la 19 ianuarie 2013 Permis de conducere la 16 ani şi mopedişti obligaţi să facă şcoala de şoferi

ro

14 Nov, 2012 02:31 3913 Marime text
permise_moped_1.jpgProba practică pentru categoria AM (mopede) constă numai în verificarea în poligoane special amenajate

În Monitorul Oficial al României a fost publicată Legea privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Efectele acestei legi îşi vor face simţită prezenţa de la data când acestea vor intra in vigoare, respectiv 19 ianuarie 2013. Potrivit datelor oficiale, Legea privind modificarea şi completarea OUG 195/2002 aduce o serie de noutăţi, printre acestea aflându-se şi posibilitatea ca minorii cu vârste de peste 16 ani să susţină examene în vederea obţinerii permiselor de conducere pentru categoriile AM (mopede), A1 (motociclete cu cilindree maximă de 125 de centimetri cubi, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport de putere/greutate de cel mult 0,1kW/kg) şi B 1 (cvadricicluri a căror masă proprie nu depăşeşte 400 de kilograme, 550 de kilograme pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri).

De la începutul anului viitor, toţi cei care se deplasează cu ajutorul unui moped vor trebui să deţină permise de conducere clasificate „AM". În acest sens, în Monitorul Oficial al României a fost publicată Legea privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Printre cele mai importante prevederi se află articolul 20, alineatul 2, potrivit căruia „permisele de conducere se eliberează pentru următoarele categorii de vehicule: AM, A1, A2, A, B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb sau Tv. Un alt aspect important este acela că vârsta minimă pentru permisului de conducere este de 16 ani împliniţi pentru categoriile de vehicule: AM (mopede), A1 (motociclete cu cilindree maximă de 125 de centimetri cubi, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport de putere/greutate de cel mult 0,1kW/kg) şi B1 (cvadricicluri a căror masă proprie nu depăşeşte 400 de kilograme, 550 de kilograme pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri). Mai departe, potrivit Monitorului Oficial, „Examenul pentru obţinerea permisului de conducere constă în susţinerea unei probe teoretice de verificare a cunoştinţelor şi a unei probe practice de verificare a aptitudinilor şi comportamentul corespunzător categoriei de permis solicitat. „Proba practică pentru categoria AM constă numai în verificarea în poligoane special amenajate. Condiţiile de obţinere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament", potrivit Monitorului Oficial.

Ca şi elemente de noutate

În cazul pierderii, furtului ori deteriorării permiselor de conducere ori al schimbării numelui titularului, autorităţile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate administrativă nu poate depăşi valabilitatea administrativă a documentului înlocuit. Eliberarea unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate se realizează la expirarea valabilităţii documentului, după efectuarea examinării medicale. Eliberarea permiselor de conducere se realizează fără susţinerea unui nou examen în condiţiile stabilite prin ordin direct al ministrului Administraţiei şi Internelor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii