De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
13:27 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Negocieri la marginea piscinei Nepotul lui Traian Băsescu, acuzat că a cerut mită un milion de euro (document)

ro

18 Jun, 2015 00:00 1089 Marime text
Membrii familiei Băsescu au ajuns, rând pe rând, în faţa procurorilor, pentru acuzaţii de corupţie. Astăzi, a venit rândul nepotului fostului preşedinte, Dragoş Băsescu, care a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), dar fără cătuşe. Tatăl său, Mircea Băsescu, a declarat că a aflat de la jurnalişti că băiatul său a ajuns la DNA. Fiul lui Mircea Băsescu este suspectat de trafic de influenţă după ce i-ar fi cerut un milion de euro omului de afaceri Sandu Staicu pentru a interveni la DIICOT şi a-l scăpa de un dosar penal.
 
Surse judiciare spun că nepotul lui Băsescu s-a întâlnit cu Staicu la clubul lui Dinu Pescariu, zona SPA, şi i-ar fi arătat, pe marginea piscinei, că are documente din dosar şi cunoaşte persoanele implicate, dovadă că poate interveni în justiţie. Cu acel prilej, susţin sursele, Dragoş Băsescu şi Ciprian Nistor (complicele lui) i-au dat să citească o listă cu nume de firme şi de persoane pe care Sandu Staicu le-a recunoscut ca fiind prezente în dosarul său. Lista cu date i-ar fi fost prezentată pentru a-l convinge că au acces la dosar şi că au posibilitatea de a influenţa evoluţia acestuia. Tot cu această ocazie, Dragoş Băsescu ar fi pronunţat numele procurorului de caz, Remus Jurj, discuţia continuând cu pretinderea banilor respectivi. Potrivit unor surse judiciare, el ar fi pretins iniţial 500.000 de euro pentru ca omul de afaceri să nu fie arestat preventiv în urma contestaţiei DIICOT şi încă 500.000 de euro pentru ridicarea sechestrului pe avere. Omul de afaceri le-ar fi spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen, însă Dragoş Băsescu i-a propus ca soluţie încheierea unui contract fictiv de consultanţă cu o firmă internaţională pentru a nu trezi suspiciuni, prin care urma să achite suma pretinsă de un milion de euro eşalonat, în funcţie de evoluţia din dosar, pe o perioadă de până la doi ani. Anchetatorii mai spun că aspectele susţinute de Sandu Staicu au fost confirmate integral de Ciprian Nistor, acesta confirmând atât discuţiile purtate cu Dragoş Băsescu, cât şi propunerea acestuia de a-l ajuta pe Staicu, cunoscând persoane din domeniul justiţiei. Nepotul lui Traian Băsescu a fost pus, aseară, de magistraţi, sub control judiciar, pentru 60 de zile, pe cauţiune, şi urmează să se prezinte în continuare în faţa anchetatorilor ori de câte ori va fi chemat. El a fost obligat să achite, în termen de cinci zile, la o unitate bancară, 10.000 de lei.

Numele procurorului Jurj apare şi în alte dosare importante

Amintim că Sandu Staicu, administrator la SC Activ Invest Construct SRL, a fost reţinut, în martie 2014, de DIICOT, pentru constituire de grup infracţional şi spălare de bani, într-un dosar instrumentat de procurorul Jurj. Sursele citate au precizat că totul a început imediat după ce ÎCCJ a respins propunerea de arestare preventivă în cazul său. La rândul său, omul de afaceri Ciprian Nistor a fost arestat preventiv, în luna aprilie, în dosarul în care preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Dorina Gonţ, este suspectată de evaziune fiscală cu prejudiciu de trei milioane de euro. Conform anchetatorilor, Ciprian Nistor ar fi controlat firme off shore în conturile cărora ar fi fost viraţi bani din evaziune fiscală. Coincidenţă sau nu, numele procurorului Jurj şi al omului de afaceri Ciprian Nistor apar şi în dosarul în care este cercetat şi ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop, alături de Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova.

Afacerile lui Dragoş Băsescu 

Numele lui Dragoş Băsescu este vehiculat de presă pe larg în ultimii ani. Grupul pentru Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, susţinea, în 2009 ,că, „firma familiei Băsescu, Global Business & Investments“, a transformat o livadă din judeţul Constanţa într-un proiect imobiliar controversat. Potrivit Registrului Comerţului, numele lui Dragoş Băsescu apare în patru firme. Prima este Centriq Management Consulting SRL, cu sediul expirat în Bucureşti, Dragoş Băsescu fiind asociat unic. Firma are drept obiect de activitate consultanţă pentru afaceri şi management. A doua este Global Business & Investments SA, cu sediul pe strada Meşterul Manole nr. 42, din Constanţa, firmă care se ocupa de comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor, dar care a fost radiată. A treia societate este Grup de Administrare Bunuri SA, o firmă ce a fost radiată din registrul firmelor, deoarece avea un capital sub limita impusă de lege. A patra firmă este MB Consult Company SRL, cu sediul în localitatea Eforie Nord, bulevardul Tudor Vladimirescu, în care Dragoş este asociat cu tatăl său, Mircea Băsescu, care este şi administrator al companiei. Activitatea acestei firme se bazează pe închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri tangibile. Practic, în acest moment, el desfăşoară activităţi economice doar prin Centriq Management Consulting SRL şi MB Consult Company SRL, celelalte fiind radiate.

Înainte ca Dragoş Băsescu să fie chemat în faţa anchetatorilor, la DNA a ajuns însuşi fostul preşedinte, în dosarul în care este acuzat că a şantajat-o pe senatoarea Gabriela Firea, iar procurorii au o serie de alte câteva dosare care îl vizează. Tatăl lui Dragoş, Mircea Băsescu, este acuzat şi el de DNA că a primit bani de la familia lui Bercea Mondial pentru a-l scăpa de închisoare. De asemenea, soţul Ioanei Băsescu este acuzat de complicitate la şantaj.
 
În secţiunea Documente puteţi vizualiza comunicatul DNA în această cauză.

Ti-a placut articolul?

Comentarii