Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Neacordarea prioritatii, cauza unui accident

ro

15 Jun, 2004 00:00 831 Marime text
Trei persoane au suferit, duminica seara, mai multe vatamari dupa ce au fost implicate in doua accidente rutiere petrecute pe raza judetului Constanta. Primul eveniment rutier s-a inregistrat in jurul orei 18.00, pe drumul care leaga statiunile Venus si Jupiter, unde doua autoturisme au fost implicate intr-o coliziune. In varsta de 20 de ani, Catalin Marian C., domiciliat in comuna Castelu, se afla la volanul autoturismului cu numarul CT-10-CMI. La un moment dat, el a continuat deplasarea pe carosabil fara sa acorde prioritate unui alt vehicul, condus de Adrian Marian M., un tanar in varsta de 19 ani, din orasul Mangalia, care conducea regulamentar. In urma impactului, ambii conducatori auto s-au ales cu leziuni minore, care au necesitat ingrijiri medicale ambulatorii in Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Municipal Mangalia. Politistii de la Rutiera au stabilit ca vina accidentului o poarta soferul din Castelu, care nu a respectat prevederile Codului Rutier referitoare la acordarea prioritatii. Un al doilea eveniment similar s-a petrecut in statiunea Mamaia, pe faleza Cazino, unde o minora in varsta de numai doi ani a fost ranita dupa ce a fost lovita de un autoturism. Incidentul a avut loc in jurul orei 20.30, cand masina condusa de Laurentiu Lucian P., de 23 de ani, din Constanta, a intrat intr-un sector de drum inchis circulatiei tuturor vehiculelor. Din cauza neatentiei soferului, masina a lovit-o pe Maria Beatrice B., care se afla la plimbare impreuna cu parintii sai. Copilul a fost imediat dus la Spitalul Judetean de Urgenta Constanta, unde a primit ingrijiri medicale din partea personalului specializat. In prezent, fetita se afla in afara oricarui pericol, iar conducatorul auto vinovat va raspunde pentru fapta sa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii