Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Motorină, firme dizolvate şi protecţie „de sus“ Blejnar, Secăreanu şi afaceriştii cu 13 milioane de dolari „în buzunar“

ro

11 Jun, 2016 00:00 6999 Marime text
Condamnarea fostului şef al Fiscului Român, alături de fostul şef al Serviciului „Doi şi-un sfert“ constănţean, de jucători importanţi pe piaţa afacerilor cu motorină, tot din Constanţa, dar şi de alte persoane influente în domeniu, nu poate rămâne fără ecou.
 
Iar asta, fie şi pentru faptul că una dintre sumele confiscate de la afacerişti se ridică la peste 13,2 milioane de dolari. Cifrele ar putea impresiona, poate, omul obişnuit, însă adevărul este că ele pălesc în faţa prejudiciului reclamat de procurorii Anticorupţie: 56 de milioane de euro!
 
Pe de altă parte, 16 firme din Constanţa şi din restul ţării au primit amenzi de sute de mii de lei, urmând să intre în dizolvare dacă sentinţa judecătorilor rămâne neschimbată.
 
În cursul zilei de joi, magistratul Corina Ciobanu, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, a închis dosarul în care Sorin Blejnar, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, alături de fostul şef al Informaţiilor din Constanţa, Florin Dan Secăreanu, dar şi de alte persoane, a fost acuzat că ar fi prejudiciat statul cu milioane de euro. La finalul cercetării judecătoreşti, preşedintele completului a ajuns la concluzia că se impune condamnarea tuturor suspecţilor din dosar.

Câte cinci ani pentru şefi

Pentru afacerişti, pedepsele s-au încadrat între şase şi nouă ani de detenţie, în timp ce Sorin Blejnar, Florin Secăreanu, Viorel Comăniţă (fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor) au primit câte cinci ani de detenţie. Cea mai mare pedeapsă din dosar, de nouă ani, i-a fost aplicată afaceristului Radu Nemeş, în timp ce Diana Marina Nemeş a luat şapte ani.

13 milioane de dolari 

Foarte interesant, de la cei doi judecători au confiscat şi nu mai puţin de 13.212.000 de dolari. „În temeiul art. 118, alin. 1, lit. a - Cod penal din 1969, aplică inculpaţilor Nemeş Radu şi Nemeş Diana Marina măsura de siguranţă a confiscării speciale cu privire la suma de 13.212.000 USD“.
 
Cu alte cuvinte, dincolo de sechestrul asigurător pus încă din timpul urmăririi penale „asupra bunurilor de orice natură şi a conturilor bancare“ pe care le deţin acuzaţii din dosar, la cei doi Nemeş, anchetatorii ar fi descoperit şi suma de peste 13 milioane de dolari. O sumă care ar putea impresiona pe oricine, însă care, aşa cum am menţionat anterior, păleşte în faţa prejudiciului pe care procurorii îl impută acuzaţilor, de circa 56 de milioane de euro.

Bazele presupusului grup, puse în 2011

Dosarul a luat drumul Curţii de Apel Bucureşti după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au pus cap la cap datele din anchetă şi au ajuns la concluzia că în anii 2011-2012 s-ar fi pus bazele unui grup infracţional organizat „în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare“. Conexiunile şi firele presupusului grup au dus către „inculpaţii Nemeş Radu, Nemeş Diana Marina, Guliu George, Chirvăsitu Dumitru, Buliga Mihai, Jugănaru Andrei Florin, Preda Dumitru, Moldovan Ovidiu Ioan şi Ghişe Pavel Dumitru“, potrivit DNA.

Palierul de protecţie şi săgeţile

În acelaşi timp, procurorii care au instrumentat dosarul au ajuns şi la concluzia că aceştia ar fi primit sprijin din partea mai multor persoane aflate în funcţii-cheie: „Grupul a fost sprijinit în diferite modalităţi de Marta Codruţ Alexandru, Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel, Secăreanu Florin, care reprezentau palierul de protecţie“.
 
„Inculpaţii Nemeş Radu, Nemeş Diana Marina şi Guliu George, precum şi SC Excella Real Grup SRL au ascuns sursa impozabilă corespunzătoare activităţilor reale pe care le desfăşura societatea, au înregistrat în contabilitate şi în declaraţiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achiziţii de ţiţei şi au omis înregistrarea operaţiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 242.642.205,44 de lei (aproximativ 56 de milioane de euro)“, a conchis acuzarea.

Amenzi între 700.000 şi 900.000 de lei

În ce priveşte firmele prin intermediul cărora ar fi fost posibilă, potrivit procurorilor, comiterea faptelor, acestea au şi ele de suferit prin sentinţa judecătorului Corina Ciobanu, primind amenzi penale de sute de mii de lei. Astfel, SC Excella Real Grup SRL a primit o amendă de 900.000 de lei, pentru evaziune fiscală, iar instanţa a decis şi dizolvarea sa, în timp ce SC Inkasso Jobs SRL a luat o amendă de 700.000 de lei, pentru complicitate la evaziune fiscală, alţi 500.000 de lei pentru spălare de bani în formă continuată, iar în final va plăti amenda totală de 800.000 de lei, pentru ambele infracţiuni, fiind decisă şi dizolvarea persoanei juridice.

Firmele, în dizolvare

Pentru complicitate la evaziune fiscală au luat amenzi de 700.000 de lei şi s-au ales cu dizolvare şi firmele Benz Oil SRL Mediaş, Ana Oil SRL Sibiu, Divers Zootehnic SRL Constanţa, Partener Noblesse SRL Constanţa, Romerom Grup SRL Constanţa, Milenium Energy SRL Bucureşti, Gabros Invest Strategies SRL Bucureşti, Cibin Distribution SRL Bucureşti, Agro Line Expres SRL Bucureşti, Rad Trans Concept SRL Bucureşti, Crivas Logistic SRL Bucureşti, Delta Oil Logistic SRL Bucureşti, Energrom Supply Service SRL Bucureşti şi Carpatic Division SRL.
 
Decizia judecătorului Corina Ciobanu nu este încă definitivă, ci poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
De menţionat că magistratul Ciobanu intră şi în dosarul în care familia cunoscutului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este judecată pentru şantajarea lui Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte, Traian Băsescu, după ce prima instanţă, din Constanţa, a decis condamnarea tuturor acuzaţilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii