„Moştenirea" Codurile folosite de Securitate şi corespondentul lor actual (document)

Candidat la recrutare, Casă conspirativă, Controlul secret al corespondenţei, Destrămare a anturajului, Exploatare în orb, Marşrutizare - cuvinte aproape fără înţeles în Constanţa anilor 2011 şi chiar în România, la acest moment. SIG, SIP şi SO, Temniţă grea şi chiar Unitate Specială, reprezintă toate o ţară în care UM 0274 (Direcţia Regională Constanţa / Dobrogea) şi, respectiv, UM 0757 (Inspectoratul Judeţean Constanţa) nu mai inspiră teama şi aversiunea pe care le trezeau înainte de 1989. Şi totuşi, acestea toate, alături de altele, poate mai înfricoşătoare, sunt abrevierile şi prescurtările care defineau România comunistă, în anii Securităţii, abrevieri ce par să-şi fi dus moştenirea mai departe, în anii 2000. Foarte interesant, aşa cum menţionam anterior, o parte dintre aceşti termeni par să-şi găsească un corespondent (măcar cu numele) în structurile statale actuale. De pildă, dincolo de Codul penal (CP) şi Codul de procedură penală (CPP) - unde păstrarea abrevierilor este lesne de explicat şi înţeles, învechitele SIG sau SIP par să amintească de actualele DGIPI (Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă) şi SIPI (Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă). De altfel, vechiul CIE, Centrul de Informaţii Externe, aminteşte de actualul SIE, Serviciul de Informaţii Externe.

În acest context, ZIUA de Constanţa vă prezintă Dicţionarul termenilor utilizaţi de membrii Securităţii pentru a controla activitatea „elementelor" ostile sau inamice regimului, document întocmit de membrii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Astfel, conform Dicţionarului întocmit de CNSAS, SIG era abrevierea pentru Supraveghere informativă generală, în varianta prescurtată supraveghere informativă. Aceasta era o „formă primară de urmărire, desfăşurată asupra unei persoane sau a unui grup pe o perioadă limitată de timp (de regulă 30 de zile), pentru clarificarea unor suspiciuni sau verificarea unor informaţii de primă sesizare". La rândul său, SIP însemna Supraveghere informativă cu prioritate, în speţă „acţiune de urmărire desfăşurată cu predilecţie asupra unei persoane, membră a unui grup sau a unei comunităţi care făcea obiectul unei acţiuni operative la un moment dat". Revenind la menţiunile de la început, candidatul la recrutare era reprezentat de o persoană studiată şi selectată de ofiţerul de Securitate în vederea recrutării. „Selectarea unui candidat la recrutare se făcea după un studiu prealabil (numit uneori şi «punctare»), urmărindu-se îndeplinirea mai multor criterii, între care posibilităţile informative ale persoanei, disponibilitatea de a colabora, riscul de a desconspira legătura cu Securitatea, identificarea unor posibile elemente de constrângere sau şantaj care puteau fi folosite în cazul unui refuz etc.". „Calitatea de «candidat la recrutare» era atribuită de ofiţer fără a fi adusă la cunoştinţa persoanei vizate. Documentele privind studiul pentru recrutare se păstrau în dosarul de reţea chiar dacă recrutarea candidatului nu mai avea loc", mai precizează cei de la CNSAS.

Controlul corespondenţei

Casa conspirativă putea fi un apartament sau un imobil deţinut sau utilizat în mod conspirativ de Securitate pentru întâlnirile ofiţerilor cu informatorii sau pentru rezolvarea altor sarcini operative. Controlul secret al corespondenţei, de pildă, era o măsură bine încetăţenită în vechiul regim. Probabil în lipsa telefoanelor mobile, măsura se referea la interceptarea corespondenţei private prin intermediul unităţilor specializate. Acestea erau Serviciul „F", între 1956-1967, Direcţia XII (1967-1968), Direcţia IX (1968-1972), Direcţia VI (1972-1973) şi Unitatea Specială „S", între 1973 şi 1989. CNSAS spune că acest control „se folosea atât în acţiunile de urmărire, cât şi în cele de verificare a persoanelor recrutate, scrisorile fiind transcrise şi repuse în circuitul poştal, sau reţinute şi arhivate în dosar în original, în funcţie de conţinutul lor şi de interesul operativ pe care-l prezentau". Cu alte cuvinte, un fel de interceptare a convorbirilor. Cam „preistorică", ce-i drept. Aşa cum am menţionat anterior, unele abrevieri se regăsesc încă în structurile statale actuale, cum este cazul Codului penal (CP) şi respectiv al Codului de procedură penală (CPP), prescurtările fiind, din motive lesne de înţeles, practic identice. Doar conţinutul codurilor diferă, pe ici, pe colo.

Interceptări, interceptări...

Destrămarea anturajului era o măsură operativă cu scop preventiv şi de combatere a acţiunilor împotriva regimului, urmărind întreruperea sau încetarea legăturilor dintre anumite persoane urmărite, care aveau opinii şi interese comune sau care frecventau aceleaşi medii, în timp ce Exploatarea în orb se referea la culegerea de informaţii sub acoperirea unei identităţi false. „Obţinerea unor informaţii prin metoda exploatării în orb era obligatoriu consemnată ca atare în documente", au explicat reprezentanţii CNSAS. GOT era Grupa Operativă Teritorială, un compartiment înfiinţat la nivelul inspectoratelor judeţene sau al altor unităţi locale ale Securităţii, având aceleaşi atribuţii ca unitatea centrală care îl coordona (de exemplu, Grupa Operativă Teritorială 0544, coordonată de CIE sau UM 0544). Dintre abrevierile privind interceptările amintim ICDT (Interceptarea Convorbirilor şi Discuţiilor Interioare prin Intermediul Telefonului), ICE (Interceptarea Corespondenţei Externe), ICH (Interceptarea Camerelor de Hotel), ICI (Interceptarea Corespondenţei Interne), ICT (Interceptarea Convorbirilor Telefonice). În acelaşi registru se înscriau IDEB (Interceptarea Discuţiilor prin Intermediul Emiţătorilor Alimentaţi la Baterie), IDM (Interceptarea Discuţiilor prin Microfoane) şi IDER (Interceptarea Discuţiilor prin Intermediul Emiţătorilor la Reţea). De asemenea, Securitatea folosea şi termeni ca ITI - Interceptarea Convorbirilor Telefonice Internaţionale şi ITT - Interceptarea Transmisiunilor Telex.

Despre surse

Marşrutizarea amintită la început era termenul folosit în primii ani de funcţionare a Securităţii, însemnând dirijarea informatorilor într-un anumit mediu, pentru îndeplinirea unor sarcini specifice trasate de ofiţer. În timp ce SO desemna Supravegherea operativelor prin Sondă Optică, iar TG-ul era Temniţa Grea, sursa era un termen generic ce desemna o persoană inclusă în reţeaua informativă sau care furniza informaţii Securităţii. „În situaţiile în care se preluau informaţii de la persoane neintroduse în reţea, dar contactate de ofiţer în virtutea funcţiei pe care o deţineau sau a atribuţiilor de serviciu, apare şi în varianta «sursă oficială», respectiv «sursă neoficială»", arată cei de la CNSAS. „De asemenea", au completat aceştia, „în afară de persoane, termenul «sursă» putea desemna şi alte mijloace operative folosite pentru obţinerea de informaţii: Sursa «S» pentru interceptarea corespondenţei, Sursa «T» pentru tehnica operativă etc.". Caz în care ideea de informaţii „pe surse", folosită din plin în mass media şi nu numai, pare să capete un nou înţeles. În ceea ce priveşte Indicativele Unităţilor Teritoriale pentru perioada 1949 - 1968, este de menţionat că în Constanţa exista UM 0274, reprezentând Direcţia Regională Constanţa / Dobrogea şi, respectiv UM 0757 desemnând Inspectoratul Judeţean Constanţa, pentru perioada 1968 - 1989.